Actul normativ va permite celor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) să semneze cu reprezentanţii companiei Bechtel noua forma a contractului renegociat în vara acestui an, prin care americanii s-au angajat să continue lucrările doar pe două tronsoane din Autostradă, iar celelalte şase tronsoane să fie scoase la licitaţie.

Totodată, prin aprobarea actului normativ se va permite CNADNR să achite plata restantă către Bechtel, în valoare de 94 milioane de euro fără TVA.

O altă importantă clauză “obţinută de partea română este că nu se va mai achita acea sumă de un milion de euro/lună contructorului, indiferent dacă acesta desfăşura sau nu lucrări la Autostrada Transilvania”, ne-au precizat sursele citate.

Prima tranşă de bani, achitată în perioada imediat următoare

Prima tranşă din plăţiile restante CNADNR către Bechtel urmează să fie achitată în perioada imediat următoare intrării în vigoare a HG, suma de aproximativ 50 milioane de euro fiind rezervată de către Ministerul Finanţelor încă din luna august.

“Aşa cum ne-am angajat statul va achita toată datoria până la finele acestui an”, au menţionat sursele citate.

La începutul lunii septembrie, premierul Emil Boc, aflat într-o vizită la Cluj, a declarat că “în luna septembrie, cu siguranță va intra în Guvern contractul Bechtel. Clujenii trebuie să știe că imediat ce se încheie forma nouă a contractului cu Bechtel se scoate la licitație tronsonul Nădășel-Gilău pentru continuarea lucrărilor”.

Reprezentanţi ai CNADNR ne-au confirmat că imediat după aprobarea HG va fi scos la licitaţie tronsonul Gilău-Nădăşel, iar un alt tronson Braşov-Făgăraş a fost deja inclus în proiectul de construcţia a autostrăzii Comarnic-Braşov, care va fi realizată în parteneriat public-privat, adică prin concesiune, conform unui memorandum al Ministerului Transporturilor prezenat recent în Guvern.

Ce a făcut Bechtel la A3 şi cât va mai lucra la Autostradă Braşov-Borş

La începutul lunii august, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, anunţa că negocierile cu Bechtel au fost finalizate, obţinându-se astfel o reducere a costurilor de la 9,9 miliarde de euro la 3,8 miliarde de euro.  Potrivit declaraţiei de atunci a ministrului Transporturilor, una din realizări în urma negocierilor cu compania americană este aceea că, după finalizarea tronsonului Suplacu de Barcău – Borș de către Bechtel, statul român va putea să scoată la licitație lucrările pentru celelalte şase tronsoane, fără nici o pretenţie din partea companiei.

”Era una din clauzele existente în contract care ne obliga ca, pe o perioadă de doi ani, să nu licităm pe nici unul dintre tronsoanele rămase”, a explicat, la acea dată, Anca Boagiu.

Referindu-se la stadiul lucrărilor, Boagiu a spus că din totalul de 2,2 miliarde de euro, cât era prevăzut inițial în acest contract pentru executarea celor 415 km de autostradă, au fost cheltuiți 1,25 miliarde de euro, în condițiile în care au fost executați 54 km.

În urma negocierilor, statul român a obținut finalizarea tronsonului de la Suplacu de Barcău – Borș la prețul de 6,9 milioane de euro pe kilometru, iar pentru celelalte tronsoane care au rămas, costul pe care Ministerul Transporturilor îl estimează, ținând cont de relief și de complexitatea lucrărilor, este de aproximativ 7,3 milioane euro pe kilometru.
Reprezentanţi din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii ne-au declarat că cei de la Bechtel s-au angajat ca în 2012 să finalizeze 18 km din tronsonul Suplacu de Barcău-Borş, urmând ca în 2013 să dea în circulaţie tot tronsonul care are o lungime de 64 de kilometri.

Vezi aici mai multe detalii despre Autostrada Transilvania:
Bilanţul contractului cu Bechtel pentru construcţia Autostrăzii Transilvania
Autostrada de lux a României: 16 milioane de euro/km. VEZI ce s-a făcut în șapte ani