Omul de afaceri Kerry Killinger este fondator și CEO al Crescent Capital Associates. În anii 90 a devenit CEO al băncii Washington Mutual, dar a fost concediat în septembrie 2008, cu câteva săptămâni înainte ca banca să falimenteze.

WaMu a fost una dintre multele firme financiare de top care s-au prăbușit în timpul crizei financiare. WaMu a fost confiscată de autoritățile de reglementare în septembrie 2008 și a fost vândută către JPMorgan Chase (JPM) pentru 1,9 miliarde de dolari.

Vestea bună

Criza financiară globală a condus la un val de noi reguli federale, concepute pentru a consolida bilanțurile băncilor de top și pentru a se asigura că o altă catastrofă precum cea din 2008 nu se va mai repeta.

Killinger consideră că JPMorgan Chase și alte „bănci prea mari pentru a eșua” se află într-o formă mult mai bună acum, după ce au fost puse în aplicare legi ca Dodd-Frank și Regula Volcker, astfel încât băncile mari să fie mai sigure.

Printre ele se află Bank of America, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs și Morgan Stanley, și altele care au beneficiat de bailout-urile guvernamentale în 2008.

“Băncile reglementate au o cotă de piață mai concentrată acum, așa că trebuie să fie mai atenți”, a declarat Killinger. “Dar sănătatea industriei este excelentă, câștigurile sunt bune și supravegherea este puternică. Nu sunt foarte îngrijorat,” spune Killinger, conform CNN.

Asemănări cu criza din 2008

Și adaugă că practica acordării de credite ipotecare persoanelor cu antecedente de credit mai puțin valoroase, nu mai este la fel de răspândită ca la ultimul boom imobiliar.

Killinger este totuși îngrijorat de bulele din alte părți ale economiei care amenință stabilitatea piețelor.

Deși prețurile locuințelor au crescut din nou, Killinger se teme că ratele dobânzii de 0% și achizițiile mari de obligațiuni de către Fed au declanșat mania mai largă privind alte active. Inclusiv criptomonede și jetoane nefungibile (NFT) și fonduri exotice tranzacționate la bursă.

“Bulele de astăzi sunt mai extinse și mai profunde într-o varietate de categorii, nu doar în cazul locuințelor”, a spus Killinger. “Politica Fed privind ratele scăzute și achizițiile masive de active a funcționat bine pentru ieșirea din recesiune. Dar se continuă așa, există riscul unor consecințe neintenționate”, a declarat el.

“Economia continuă să se îmbunătățească. A venit totuși vremea ca Fed să permită creșterea ratelor dobânzii”, consideră Killinger.

“Există bule de active în creștere”, a mai spus Killinger. În opinia lui, Fed trebuie să testeze mai mult cum ar performa firmele dacă aceste prețuri ale activelor scad în continuare.

Killinger și soția sa Linda au scris o carte despre criza din 2008. Linda Killinger este îngrijorată de creșterea fondurilor speculative ale companiilor de tehnologie financiară și de alte așa-numite bănci shadow care se confruntă cu prea puține reglementări în Washington.

“Sistemul nebancar este o mare parte a problemei. Și există încă multe împrumuturi acordate de bănci nereglementate, cum ar fi băncile online și multe companii private”, a spus ea.