În ultimele săptămâni, divorțul Georgianei Lobonț a fost unul dintre subiectele principale ale presei mondene din România. Chiar și Rareș Ciciovan, soțul cântăreței, a confirmat, la un moment dat, că va divorța.

Cu toate acestea, lucrurile par să se fi schimbat, iar Georgiana a publicat recent mai multe fotografii alături de soțul său, semn că cei doi s-au împăcat și sunt mai fericiți ca niciodată.

În acest scandal a apărut și numele lui Armin Nicoară, care a fost acuzat că ar fi vinovat de divorțul celor doi. Artistul a spus că a fost târât în acest scandal și că nu mai vrea să se implice.

Armin Nicoară, „mărul discordiei”

„Cumva am fost târât în tot acest scandal, pentru că am fost acolo pe prima pagină. Într-adevăr, am început seara un pic pe supărate, sunt picat psihic, pentru că nașa mi-a dat un mesaj, s-a luat cumva de mine că eu vorbesc. Eu nu vreau să mă bag în familia nimănui, adică nu cred că am vorbit nici după ce s-a întâmplat.”, a mărturisit Armin Nicoară.

Armin Nicoară neagă toate acuzațiile: Nu cred că un cuplu se desparte doar dacă eu mă duc și o pup

Mai mult, Armin Nicoară spune că nu el a fost motivul conflictului dintre cei doi, iar, dacă ar fi fost așa, nașul său ar fi venit să-l acuze direct.

„Nu cred că un cuplu se desparte doar dacă eu mă duc și o pup. Și dacă o pup pe nașa Georgiana, am mai pupat-o și pe nașa Roxana, acum Doamne iartă-mă, n-am făcut nimic rău. Am fost târât în acest scandal, Armin Nicoară mărul discordiei. Dacă era ceva, ieșea nașul Rareș în public și spunea că e vina mea. Eu cred că nu am făcut nimic.”, a mai spus Armin Nicoară.

că nu o să mai vorbească despre acest subiect, având în vedere că nașii săi sunt de foarte mult timp împreună, iar el nu este în măsură să își dea cu părerea despre ce se întâmplă în viața lor.