Armata intervine. Cum va fi gestionată situația de la Suceava

Armata intervine. Cum va fi gestionată situația de la Suceava
Publicat de Valentina Drăgoi la 4 aprilie 2020, 13:51

Pandemia de coronavirus a creat probleme mari la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava. În urma unei evaluări complexe a situației, va fi nevoie și de intervenția armatei.

Echipa de specialişti condusă de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Ionel Oprea, şi colonelul medic Daniel Derioiu, managerul spitalului, a făcut o primă evaluare a situaţiei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava.

Astfel, au fost evaluate şi analizate resursa umană, necesarul de materiale, precum şi schimbarea şi îmbunătăţirea circuitului epidemiologic pentru reducerea riscului de contaminare atât al personalului medical, cât şi al pacienţilor internaţi în unitatea medicală, se arată într-un comunicat de presă al MApN

Totodată, a fost instituită continuitatea pe tură operativă a spitalului.

„Cu ajutorul militarilor din Batalionul 202 Apărare CBRN din Huşi, au fost dezinfectate spaţiile de circulaţie în incinta spitalului judeţean. De asemenea, s-au instituit noi proceduri de dezinfecţie în interiorul spitalului conform indicaţiilor epidemiologice. A fost efectuat instructaj cu tot personalul medical şi auxiliar despre purtarea echipamentului de protecţie. Noua echipă managerială a solicitat Ministerului Apărării Naţionale să sprijine cu personal medical militar activitatea din Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava, pentru a asigura continuitatea în secţiile medicale. În acest sens, MApN a dispus prin Direcţia Medicală să suplimenteze cu personal medical militar unitatea medicală din Suceava”, a precizat MApN.

10 medici și 10 subofițeri ajung la Suceava

10 medici militari, de diferite specialităţi (anestezie, boli infecţioase, pneumologie, medicină internă, cardiologie, radiologie, chirurgie generală, ortopedie traumatologică, gastroenterologie şi medicină de urgenţă), precum şi 10 subofiţeri sanitari din cadrul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca, au plecat sâmbătă spre municipiul Suceava pentru o perioada de două săptămâni, aceştia urmând să asigure continuitatea în unitatea medicală suceveană.

După această perioadă, personalul medical va fi înlocuit cu o altă echipă din cadrul aceleiaşi unităţi medicale clujene.

În ceea ce privește echipa medicală trimisă în sprijin, aceasta are misiunea de a participa la asigurarea continuităţii asistenţei medicale pentru pacienţii internaţi COVID pozitiv, deoarece medicii din spitalul sucevean sunt „în mare parte contaminaţi”.

„Prin eforturile conjugate ale noii echipe manageriale şi al echipei de medici venită în sprijinul acesteia se încearcă reoperaţionalizarea din punct de vedere medical a Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava pentru toate tipurile de urgenţe medicale şi chirurgicale, indiferent dacă apar la pacienţii neinfectaţi sau cei infectaţi cu noul coronavirus”, afirmă aceeaşi sursă.

Totodată, au fost luate toate măsurile pentru asigurarea materialelor sanitare şi a medicamentelor necesare.

Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.