Armamentul și interpretările eronate ale istoricilor contemporani

Se povestește prin tomurile stufoase ale savanților renumiți că Armata Roșie n-a fost pregătită de luptă în iunie 1941 și că armamentul aflat în dotare era puțin și perimat, ceea ce a generat un dezastru și a permis înaintarea forțelor Wehrmacht-ului până aproape de Moscova și Leningrad.

Oare să fie adevărat ceea ce se generalizează prin intermediul articolelor de popularizare a istoriei și prin documentarele din mediul virtual?

Orice armată din lume are inventare detaliate cu tot ceea ce există în depozite și la trupe la o anumită dată? Se precizează și calitatea tehnicii de luptă. Armata Roșie a muncitorilor și țăranilor nu putea să facă excepție de la regulă și nu era de glumit cu Iosif Stalin în domeniul militar.

Statisticile arătau că în iunie 1941 erau disponibile 76.000 de mitraliere, cele mai multe fiind Maxim M1910, o armă robustă de calibrul 7,62 mm. Rezista în condiții de front și nu se bloca ușor. Răcirea cu apă permitea un tir neîntrerupt de durată. Roțile permiteau o deplasare mai ușoară în câmp tactic.

Ce se întâmpla în 1941?

Totuși, militarii o considerau prea grea pentru acțiunile ofensive și proiectanții de arme au primit misiunea să dezvolte o mitralieră care să fie deplasată de un singur luptător și care să sprijine cu foc automat o grupă sau un pluton de pușcași. A apărut astfel pușca-mitralieră Degtiarev 27 și existau deja 170.000 de exemplare.

Cartușele de calibrul 7,62 mm trimiteau spre inamic gloanțe ce provocau răni grave. Erau ideale pentru luptele de scurtă durată și piesele de captură erau deosebit de apreciate de luptătorii inamici. Soldații finlandezi le foloseau deosebit de eficient împotriva foștilor proprietari chiar în condițiile aspre din nord. 

Armata Roșie în iunie 1941 era cea mai bine dotată la capitolul armament automat și semiautomat, puștile noi fiind uimitoare și pentru luptătorii germani. 

Revenind la mitraliere, se observă că existau 246.000 de mitraliere și puști-mitraliere, o divizie completă de infanterie având 14.000 de militari de toate gradele. N-au fost incluse în statistică armele montate pe tancuri și blindate. Industria sovietică era adaptată pentru producția de masă și nu era o problemă echiparea noilor unități de luptă sau înlocuirea pierderilor.

Trupele erau pregătite atunci

Cum se explică totuși că germanii au reușit să spargă frontul sovietic și să ajungă până la Moscova? Soluția este una foarte simplă: trupele au fost pregătite pentru acțiuni ofensive și erau obișnuite să aștepte indicații de la eșaloanele superioare. Această inerție a permis trupelor în mișcare să realizeze învăluiri și să dea peste cap toate calculele comandanților din primul eșalon. Ordinele nu se potriveau cu situația din teren și ieșea mereu un haos.

Rusia n-a dus niciodată lipsă de armament, dar problemele organizatorice au permis apariția unor imense dezastre pe câmpurile de luptă moderne. Și ce dacă! Militarii au fost tocați fără milă până la obținerea rezultatului dorit și istoria se repetă.