Aplicația ce protejează utilizatorii de Android de vulnerabilitatea care le-ar putea șterge datele din telefon

Aplicația ce protejează utilizatorii de Android de vulnerabilitatea care le-ar putea șterge datele din telefon
Publicat de CAPITAL la 28 septembrie 2012, 11:31

Bitdefender, liderul pieței românești de antivirus, anunță disponibilitatea unei aplicații gratuite ce împiedică atacatorii să șteargă de la distanță toate datele din terminalele cu Android, folosindu-se de vulnerabilitatea USSD descoperită recent pe acest sistem de operare.

În cursul acestei săptămâni a fost descoperită o vulnerabilitate ce afectează terminalele cu Android și care ar permite unui atacator să declanșeze de la distanță diverse comenzi, ce pun milioane de utilizatori de smartphone-uri în pericol de a-și pierde datele. Publicitatea iscată în jurul acestei vulnerabilități crește probabilitatea unui atac, cu atât mai mult cu cât exploatarea sa nu necesită cunoștințe tehnice deosebite.

Aplicația Bitdefender USSD Wipe Stopper, disponibilă gratuit pe Google Play notifică utilizatorul că este pe cale să activeze un proces periculos care duce la pierderi de date.     

“În momentul când vulnerabilitatea a ieșit la lumină specialiștii Bitdefender s-au pus în mișcare și au dezvoltat cea mai bună soluție de protecție care există în acest moment pe piață – Bitdefender Wipe Stopper. Este gratuită, deci o recomandăm tuturor utilizatorilor de Android’’, spune Alexandru Bălan, Chief Security Researcher, Bitdefender.

Mai multe detalii despre vulnerabilitate sunt disponibile aici: https://www.hotforsecurity.com/blog/bitdefender-wipe-stopper-prevents-remote-ussd-attack-on-androids-3657.html

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.