Apel al poliției germane: Nu va denunțați imediat vecinii care fac petreceri de Crăciun

Apel al poliției germane: Nu va denunțați imediat vecinii care fac petreceri de Crăciun
Publicat de Iulian Luca la 22 decembrie 2020, 17:15

Poliția din Germania face acest apel către cetățeni în contextul în care polițiștii nu-și vor petrece sărbătorile mergând din casă în casă pentru că ar fi o încălcare „a dreptului fundamental la sanctitatea propriei locuințe”.

Poliţia germană a făcut apel la oameni să nu se grăbească să dea alarma dacă li se pare că vecinii găzduiesc petreceri de Crăciun care încalcă restricţiile împotriva coronavirusului, relatează marţi dpa, conform Agerpres.

„Mai întâi aş merge la vecini eu însumi – şi dacă într-adevăr sunt prea mulţi oameni – le-aş cere politicos să respecte regulile”, a declarat într-un interviu pentru cotidianul Sueddeutsche Zeitung Joerg Radek, vicepreşedinte al sindicatului poliţiştilor GdP.

„Nu ar trebui să sunaţi mereu imediat poliţia. Această pandemie impune, de asemenea, ca să dăm cu toţii dovadă de puţin curaj civic”, a adăugat el.

El i-a avertizat pe oameni că poliţia nu-şi va petrece sărbătorile „mergând una-două din casă în casă şi numărând câţi oameni sunt la masă”.

„Acest lucru ar fi inacceptabil. Ar fi o încălcare a dreptului fundamental la sanctitatea propriei locuinţe”, a mai spus Joerg Radek.

Acestea fiind spuse, „dacă primim un pont că regulile sunt încălcate, atunci vom merge acolo”, a avertizat el.

Autoritățile au recomandat evitarea vizitelor care nu sunt necesare

Responsabilii din domeniul sanitar sunt îngrijoraţi că germanii vor ignora recomandările din domeniu în timpul sărbătorilor şi îşi vor vizita prietenii şi familia. Autorităţile au recomandat să fie evitate vizitele care nu sunt neapărat necesare, în contextul în care numărul cazurilor noi de COVID-19 este în creştere.

„Nu călătoriţi”, a spus Lothar Wieler, şeful institutului german de boli infecţioase Robert Koch, afirmând că dacă mulţi oameni vor călători, atunci Germania se va confrunta cu restricţii şi mai dure asupra deplasării şi a altor activităţi.

„Suntem îngrijoraţi că situaţia infectărilor se va înrăutăţi în timpul sărbătorilor”, a spus el.

Germania a înregistrat 19.528 de cazuri noi şi 731 de decese în ultimele 24 de ore, informează marţi RKI. Rata de incidenţă la 100.000 de locuitori este de 197,6, cea mai mare cu care s-a confruntat Germania.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.