China își intensifică relaţiile bilaterale cu Rusia

Administraţia Prezidențială de la Beijing a anunțat miercuri intensificarea relaţiilor cu Rusia şi a acuzat, totodată, Statele Unite ale Americii că sunt „iniţiatorul” şi „principalul instigator” în războiul declanșat în Ucraina, denunţând, din nou, vizita preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan.

Ambasadorul Chinei la Moscova, Zhang Hanhui, a declarat miercuri că relaţiile bilaterale dintre Rusia și China au intrat „în cea mai bună perioadă a istoriei”, fiind caracterizate de „cel mai înalt nivel de încredere, de cel mai înalt nivel al interacţiunilor”, având „cea mai mare importanţă strategică”.

Amintim că, în luna februarie, președintele Rusiei s-a deplasat personal până la Beijing pentru a se întâlni cu președintele Chinei, în timp ce tancurile ruse erau mobilizate la frontierele Ucrainei. În cadrul acelei întâlniri oficiale, Vladimir Putin şi Xi Jinping au anunţat un parteneriat „fără limite” între Rusia și China.

China consideră SUA „principalul instigator” în actuala criză din Ucraina

De altfel, el a spus că Statele Unite ale Americii au împins Rusia într-un colţ prin extinderea NATO în Europa şi prin încercările de orientare a Ucrainei spre Uniunea Europeană, în detrimentul Rusiei.

„Ca iniţiator şi principalul instigator al crizei din Ucraina, Washingtonul, în timp ce impune sancţiuni complete fără precedent împotriva Rusiei, continuă să furnizeze arme şi echipamente militare Ucrainei. Scopul lor final este să epuizeze şi să zdrobească Rusia printr-un război prelungit şi prin instrumentul sancţiunilor”, a explicat Zhang Hanhui.

Totodată, el a condamnat vizita oficială a președintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, la Taipei (capitala Taiwanului), susțind că Washingtonul încearcă să aplice în Taiwan tactici asemănătoare ca în Ucraina „pentru a reactiva o mentalitate specifică Războiului Rece, pentru a limita China şi Rusia și pentru a provoca mari rivalităţi de putere şi confruntări”.

„Neintervenţia în afacerile interne este principiul fundamental pentru menţinerea păcii şi stabilităţii în lume”, a adăugat Zhang Hanhui, în cadrul unui interviu acordat agenției ruse de presă TASS, interviu vizualizat de către Reuters, care notează că Guvernul de la Beijing aplică acest principiu pentru a critica politicile SUA în Taiwan, dar nu şi în cazul invaziei ruse din Ucraina.

Declarația sa este similară cu justificările Guvernului de la Moscova privind invazia în Ucraina. Rusia consideră invazia Ucraina o „operaţiune militară specială”, necesară pentru menţinerea securităţii şi pentru protejarea etnicilor ruşi de acte de persecutare.

La polul opus, Ucraina şi Occidentul consideră că Rusia recurge la pretexte pentru un război imperial de agresiune împotriva unui stat vecin care şi-a obţinut independenţa în contextul destrămării Uniunii Sovietice, în anul 1991.