Apar încă 55 de kilometri de autostradă în România. Când vor fi gata lucrările

Apar încă 55 de kilometri de autostradă în România.  Când vor fi gata lucrările
Publicat de Alecsandru Ion la 13 iunie 2019, 12:05

Încă 55 de kilometri din Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău și Biharia, au fost contractați de CNAIR, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de doi ani. Cei 55 de kilometri, împărțiți în două loturi, au fost câștigați de două asocieri de companii din mai multe țări, care se vor ocupa de proiectarea și execuția lucrărilor. 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat câștigătorii desemnați pentru proiectarea și execuția a alte două loturi din Autostrada Transilvania, în lungime totală de aproape 55 de kilometri.

Este vorba despre două loturi din sectorul Suplacu de Barcău – Borș, după cum urmează:

Subsecțiunea 3C1, Suplacu de Barcău – Chiribiş, a fost câștigată de Asocierea Construcţii SA (România) – Hidroelektra Mehanizacija D.D. Croaţia. Lotul cu o lungime de 26,35 kilometri a fost atribuit acestei asocieri, la o valoare a ofertei de 361.901.913,71 lei fără TVA, echivalentul a 75,7 milioane euro.

Acest lot  prevede un nod rutier, la km 24+525, şi construirea sau finalizarea a 19 poduri, pasaje si viaducte. Potrivit CNAIR, perioada de proiectare este de 6 luni, iar cea de execuţie a lucrărilor este de 18 luni.

Iar subsecțiunea 3C2, Chiribiş – Biharia, în lungime de 28,55 kilometri, a fost câștigată de asocierea Trameco SA – Vahostav-SK, a.s. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL. Contractul are o valoare de 326.515.056,68 lei fără TVA, echivalentul a 68,3 milioane euro, iar asocierea are la dispoziţie 6 luni pentru activitatea de proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor.

De-a lungul traseului acestui lot vor fi construite sau finalizate 18 poduri, pasaje şi viaducte.

Ambele asocieri au ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 10 ani, precizează CNAIR.

Procedura de semnare a contractelor va putea fi declanşată după 10 zile, dacă în acest termen legal nu vor fi depuse contestaţii.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.