Persoanele care au probleme dermatologice au constatat că, după o baie fierbinte, anumite eczeme sau alergii s-au reactivat, ca atunci când pielea este supusă unui stres prea mare, potrivit Stylist.

De ce apa fierbinte poate face mai mult rău decât bine

Experții susțin că pielea are de suferit când ne spălăm pe față cu apă fierbinte.

”Apa fierbinte poate face mai mult rău decât bine”, avertizează dermatologul Sonia Sonakshi Khorana. „Practic, apa fierbinte îndepărtează din piele sebumul, grăsimile sănătoase și uleiurile (colesterol, acizi grași, ceramide) care sunt necesare pentru sănătatea pielii. Acest lucru compromite funcția de barieră a pielii, care este capacitatea ei de a se proteja. Bariera cutanată este responsabilă pentru menținerea umezelii și, dacă este compromisă, poate duce la o sensibilitate mai mare și o vulnerabilitate sporită la iritații”.

Cum acționează bariera cutanată

Bariera cutanată sau sistemul de autoprotecție al pielii este reprezentat de două elemente principale: filmul hidrolipidic și stratul cornos. Funcția de barieră cutanată este afectată de expunerea la soare, factori de mediu – vânt puternic, temperaturi scăzute, dar și de o hidratare insuficientă. Când această barieră este compromisă, pielea este mai puțin capabilă să mențină un echilibru sănătos, rezultând o piele mult mai sensibilă și care se poate irita ușor.

„Folosirea apei călduțe nu îndepărtează sebumul, grăsimile și uleiurile sănătoase necesare pentru sănătatea pielii, iar acest lucru lasă bariera pielii să funcționeze corect. Așadar, utilizarea apei călduțe aduce un risc mai mic. de iritație și sensibilitate a pielii”, spune dermatologul.

Care este cea mai bună temperatură a apei

„Apa călduță va face o treabă bună, de curățare temeinică a pielii, fără a o usca excesiv”, spune dr. Ross Perry, șeful clinicilor Cosmedics.

”Apa călduță nu va provoca iritații și activarea unor eczeme. În schimb, va lăsa pielea pregătită pentru următoarea etapă a rutinei de îngrijire a pielii. Stropirea ulterioară cu apă rece va ajuta și mai mult, lăsând pielea mai fină și mai fresh. Chiar nu există niciun motiv să folosiți apă foarte fierbinte pe piele”, adaugă el.

Perry avertizează însă că nu e indicată nici apa foarte rece: „Apa rece nu este la fel de eficientă în curățarea pielii și în a elimina bacteriile și murdăria din ziua precedentă”.

De ce e nevoie și de apă rece

Expertul spune că apa rece nu trebuie folosită ca pas de curățare, ci pentru a calma iritațiile și a ne scăpa de o față umflată, după ce am pierdut o noapte sau am mâncat ceva care ne-a picat greu.

”Dacă vreți să scăpați de fața umflată, când vă treziți, apa rece funcționează bine. Duce la constricția vaselor de sânge, reducând umflarea și calmând iritațiile. De asemenea, ajută la întărirea aspectului pielii și la reducerea înroșirii sau inflamațiilor”, explică Perry.