Cele mai mari creșteri anuale, cumulate pentru ambele tipuri de locuințe, au fost consemnate în Craiova (+17%), Cluj-Napoca (+14%) și Constanța (+14%). În schimb, Brașov și București au înregistrat cele mai moderate creșteri anuale ale prețurilor, de +9%.
„În luna iulie, cumpărătorii s-au grăbit să încheie tranzacții. Dacă în iunie aveam o creștere a contactărilor de 14% de la un an la altul, în luna iulie creșterea a fost de 29%. În cazul anunțurilor doar de la dezvoltatori, cererea a fost în creștere cu 79% de la un an la altul – iulie 2025 comparativ cu iulie 2024.
Această evoluție este, cel mai probabil, strâns legată de anticiparea majorării cotei de TVA la 21%, intrată în vigoare la 1 august.
Mulți cumpărători par să fi accelerat procesul de achiziție, pentru a evita costurile suplimentare generate de noile condiții fiscale. În perioada următoare, este posibil să vedem o reechilibrare a cererii între piața locuințelor noi și vechi, dar și o eventuală presiune asupra pieței chiriilor, în cazul în care o parte dintre cumpărători vor amâna achiziția”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group (Storia și OLX Imobiliare).
Piața imobiliară în București
În luna iulie, în București, prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi a fost de 1.849 euro/mp (+2% față de iulie 2024), iar pentru cele vechi – 2.309 euro/mp (+21%). Calculat în funcție de suprafața medie a locuințelor, prețurile apartamentelor noi au fost: aproximativ 73.950 euro pentru o garsonieră de 40 mp, 101.680 euro pentru un apartament cu două camere (55 mp) și 138.654 euro pentru unul cu trei camere (75 mp).
Apartamentele vechi au avut valori medii mai ridicate: o garsonieră de 40 mp a costat în medie 92.360 euro, cu 18.410 euro mai mult decât una nouă. Pentru un apartament vechi cu două camere (55 mp), prețul mediu a fost cu circa 25.328 euro mai mare decât al unuia nou, ajungând la 127.008 euro.
Diferența cea mai mare se regăsește la apartamentele cu trei camere, unde prețul mediu al unui apartament vechi (75 mp) a fost de 173.192 euro, cu 34.538 euro mai mult decât cel al unei locuințe noi similare.

Piața imobiliară în Brașov
Tendința ca apartamentele vechi să aibă prețuri medii ușor mai ridicate decât cele noi s-a menținut și în Brașov. În luna iulie, prețul mediu solicitat a fost de 2.202 euro/mp pentru locuințele noi și 2.233 euro/mp pentru cele vechi.
Calculat în funcție de suprafața medie a locuințelor, o garsonieră nouă de 40 mp a avut un preț mediu de 88.073 euro, cu 1.253 euro mai puțin decât o garsonieră veche similară, evaluată în medie la 89.326 euro.
Pentru apartamentele cu două camere (55 mp), prețul mediu al celor vechi a fost cu 1.723 euro mai mare, ajungând la 122.824 euro. Cea mai semnificativă diferență s-a înregistrat la apartamentele cu trei camere (75 mp), unde prețul mediu pentru unitățile vechi a fost de 167.487 euro, cu 2.350 euro peste cel al locuințelor noi, care a fost de 165.137 euro.

Piața imobiliară în Cluj Napoca
În Cluj-Napoca, diferențele dintre prețurile medii solicitate pentru apartamentele noi și cele vechi sunt relativ mici, indiferent de tipul locuinței. În luna iulie, prețul mediu pe metru pătrat a fost de 3.095 euro pentru apartamentele noi și 3.140 euro pentru cele vechi.
O garsonieră de 40 mp a avut un preț mediu de 123.810 euro, cu 1.804 euro mai puțin decât o locuință veche similară, evaluată la 125.614 euro.
Pentru apartamentele cu două camere (55 mp), prețul mediu a fost de 170.238 euro pentru cele noi și 172.719 euro pentru cele vechi, diferența fiind de 2.481 euro. În cazul apartamentelor cu trei camere (75 mp), prețurile medii au fost de 232.143 euro pentru locuințele noi și 235.526 euro pentru cele vechi, o diferență de 3.383 euro.

Piața imobiliară în Constanța
În Constanța, apartamentele vechi au continuat să aibă prețuri medii de cerere mai mari decât cele noi, diferențele fiind mai pronunțate în cazul locuințelor mai spațioase.
În luna iulie, prețul mediu pe metru pătrat a fost de 1.986 euro pentru apartamentele noi și 2.020 euro pentru cele vechi. O garsonieră de 40 mp a avut un preț mediu de 79.439 euro pentru locuințele noi, comparativ cu 80.803 euro pentru cele vechi, o diferență de 1.364 euro.
Pentru apartamentele cu două camere (55 mp), prețul mediu a fost de 109.228 euro în cazul locuințelor noi și 111.104 euro pentru cele vechi, cu 1.876 euro mai mult. În cazul apartamentelor cu trei camere (75 mp), prețul mediu a fost de 148.947 euro pentru locuințele noi și 151.505 euro pentru cele vechi, rezultând o diferență de 2.558 euro.

Piața imobiliară în Iași
În Iași, apartamentele vechi au avut prețuri medii de cerere mai ridicate decât cele noi, diferențele fiind evidente în toate segmentele analizate. În luna iulie, prețul mediu pe metru pătrat a fost de 1.750 euro pentru locuințele noi și de 1.898 euro pentru cele vechi. Astfel, dintre principalele orașe studiate, Iași înregistrează cel mai scăzut preț mediu pe metru pătrat pentru apartamentele noi.
O garsonieră de 40 mp a avut un preț mediu de cerere de 69.994 euro pentru locuințele noi, comparativ cu 75.906 euro pentru cele vechi, diferența fiind de 5.912 euro. Pentru apartamentele cu două camere (55 mp), prețul mediu a fost de 96.241 euro în cazul celor noi și 104.370 euro pentru cele vechi, cu o diferență de 8.129 euro. În cazul apartamentelor cu trei camere (75 mp), locuințele noi au avut un preț mediu de 131.238 euro, în timp ce cele vechi au ajuns la 142.323 euro, adică cu 11.085 euro mai mult.

Piața imobiliară în Sibiu
Și în Sibiu, în luna iulie, apartamentele noi au avut un ușor avantaj de preț față de cele vechi. Prețul mediu pe metru pătrat a fost de 1.819 euro pentru locuințele noi, față de 1.860 euro/mp pentru cele vechi.
O garsonieră de 40 mp într-un bloc nou s-a vândut cu 72.758 euro, cu 1.651 euro mai puțin decât una veche, care a costat în medie 74.409 euro.
Pentru un apartament cu două camere (55 mp), prețul mediu a fost de 100.042 euro în cazul locuințelor noi, iar cele vechi au ajuns la 102.312 euro, diferența fiind de 2.270 euro. În cazul apartamentelor cu trei camere (75 mp), cele noi s-au vândut cu 136.420 euro, cu 3.097 euro mai puțin decât apartamentele vechi, care au costat în medie 139.517 euro.

Piața imobiliară în Craiova
În Craiova, apartamentele noi s-au vândut, în medie, la prețuri mai mari decât cele vechi. Prețul mediu pe metru pătrat pentru locuințele noi a fost de 1.990 euro, comparativ cu 1.886 euro/mp pentru apartamentele vechi.
O garsonieră de 40 mp a costat cu 4.160 euro mai mult decât una dintr-un bloc vechi, ajungând la 79.586 euro, față de 75.426 euro pentru una veche.
Pentru apartamentele cu două camere (55 mp), diferența a crescut la 5.720 euro, locuințele noi având un preț mediu de 109.430 euro, față de 103.710 euro pentru cele vechi. În cazul apartamentelor cu trei camere (75 mp), cele noi s-au vândut cu 149.223 euro, cu 7.800 euro mai mult decât cele vechi, al căror preț mediu a fost de 141.423 euro.

Piața imobiliară în Oradea
În Oradea, diferențele de preț dintre apartamentele noi și cele vechi rămân semnificative. Prețul mediu pe metru pătrat a fost de 1.848 euro pentru locuințele noi, comparativ cu 1.748 euro/mp pentru cele vechi. O garsonieră de 40 mp s-a vândut, în medie, cu 73.912 euro, în timp ce una veche a costat 69.924 euro, rezultând o diferență de 3.988 euro.
Pentru apartamentele cu două camere (55 mp), prețul mediu al locuințelor noi a fost cu 5.483 euro mai mare decât cel al celor vechi, respectiv 101.628 euro față de 96.145 euro. Diferența se mărește în cazul apartamentelor cu trei camere (75 mp), unde prețul mediu al locuințelor noi a fost de 138.584 euro, cu 7.477 euro peste cel al celor vechi, care s-au situat la 131.107 euro.
Astfel, Oradea înregistrează cel mai scăzut preț mediu pe metru pătrat pentru apartamentele vechi dintre principalele orașe analizate.

Piața imobiliară în Timișoara
Prețul mediu pentru locuințele noi a fost de 1.911 euro/mp, față de 1.802 euro/mp în cazul celor vechi.
O garsonieră nouă de 40 mp a costat, în medie, 76.426 de euro, cu 4.352 de euro mai mult decât una veche, al cărei preț a fost de 72.074 euro.
În cazul apartamentelor cu două camere (55 mp), locuințele noi au avut un preț mediu de 105.085 euro, comparativ cu 99.102 euro pentru cele vechi – o diferență de 5.983 euro.
Diferența se accentuează la apartamentele cu trei camere (75 mp), unde cele noi au ajuns la 143.298 euro, iar cele vechi la 135.139 euro, o diferență de 8.159 euro.
