Sofia Vicoveanca nu poate trece nici acum peste decesul soțului ei

În urmă cu 22 de ani, Sofia Vicoveanca a devenit văduvă. Soțul ei, Victor Mici, a decedat pe data de 18 aprilie 2001. Din senin, bărbatul a început să tușească, familia sa a sunat urgent la 112, însă nu a mai putut fi salvat. Victor Mici a fost un ziarist apreciat, a lucrat mai bine de 40 de ani la ziarul „Zori noi” din Suceava.

Deși au trecut două decenii de la nefericitul incident, Sofiei Vicoveanca îi este și acum greu să vorbească despre acea zi.

„Astăzi voi avea spectacol și nu vreau să vorbesc prea mult despre evenimentul nefericit din viața mea. Vreau să încerc să nu îmi adâncesc rana și mai mult în suflet. Te poate înțelege doar o persoană care a trecut prin asemenea stări ce am trecut și eu. Altcineva nu!”, a explicat vedeta în cadrul unui interviu acordat pentru Click!.

Cum poți avea o căsnicie liniștită? Sfaturile Sofiei Vicoveanca

Cu puțin timp în urmă, artista de muzică populară a recunoscut că a respectat cu sfințenie sfatul primit de la mama ei înainte de a se căsători.

„Mama mi-a zis așa, înainte să mă mărit: ”Sofia, ai grijă! Dacă vrei să ai pace în suflet, ai grijă cum îți merge gurița! Dacă îți pui lacăt la guriță, ai să trăiești bine! Căci, dacă femeia dă din gură, iese tămbălău!”

În general, nu am vorbe rele cu nimeni, fiecare își clădește drumul cum vrea. Asta nu înseamnă că atunci când văd cum se ceartă unii, pe la televizor, nu-mi zic, dar doar pentru mine: ”Doamne, numai așa să nu mă lași să fac!”

Eu nu știu a mă sfădi, a mă certa, asta nu înseamnă însă că nu i-am zis adesea soțului: ”De ce nu mi-ai zis și mie lucrul acesta, trebuia să știu și eu. De ce nu ai venit să-mi spui când a trebuit? ”. I-am zis însă mereu pe un ton normal”, a declarat vedeta.

Înterebată dacă ea crede că un om poate iubi pătimaș doar o singură dată în viață, Sofia Vicoveanca a spus: „Este în funcție și de partener, cât te face să-l iubești. Uneori, noi, femeile, vrem mai mult de la bărbat și el nu are de unde. Noi vrem să fim răsfățate, iar unii sunt mai retrași, mai reci…”