Anunț bombă de la ANAF! Mii de contribuabili, vizați de această lege

Anunț bombă de la ANAF! Mii de contribuabili, vizați de această lege
Publicat de Bogdan Ungureanu la 9 august 2019, 08:00

ANAF a oferit informaţii legate de efectele pe care le-a avut, în perioada februarie 2018 – iunie 2019, Legea prevenirii. Prin această lege, Ministerul Finanţelor a dorit să elimine contravenţiile referitoare la nerespectarea termenelor prevăzute de lege pentru a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic.

Aproximativ 65.000 de contribuabili au beneficiat de prevederile Legii prevenirii, în perioada februarie 2018 – iunie 2019, iar inspectorii antifraudă au emis, până în prezent, peste 2000 de avertismente, potrivit unui comunicat al ANAF.

„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin DGAF, a aplicat prevederile Legii prevenirii în primele şase luni ale anului 2019, în cazul a peste 18.400 de contribuabili. În perioada menţionată, inspectorii antifraudă au emis 1.073 de avertismente din care pentru 1.051 de avertismente au fost anexate şi planuri de remediere. Dintre aceste avertismente, 941 au fost aplicate pentru nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic”, precizează ANAF.

În anul 2018, de la data intrării în vigoare a cadrului legislativ privind Legea prevenţiei, în perioada 5 februarie – 31 decembrie, inspectorii antifraudă au verificat peste 47.500 de contribuabili şi au aplicat 983 de sancţiuni contravenţionale constând în avertisment, pentru 848 dintre acestea fiind anexate şi planuri de remediere. Jumătate dintre acestea au fost aplicate pentru emitere de bonuri fiscale cu date eronate sau care nu conţineau toate datele reglementate de lege.

Ministerul Finanţelor Publice a propus eliminarea, din Legea prevenirii, a contravenţiei referitoare la nerespectarea, de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale, a termenelor prevăzute de lege pentru a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic. „Măsura este mai mult decât necesară pentru că operatorii economici care încalcă obligaţia de dotare cu noile dispozitive nu mai au motive obiective pentru neconformare. Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au desfăşurat, o perioadă îndelungată, numeroase campanii de informare cu privire la obligativitatea dotării agenţilor economici cu noile case de marcat, iar perpetuarea acestei situaţii ar duce la discriminarea operatorilor economici corecţi”, precizează sursa citată.

Pentru cei care încalcă obligaţia de a se dota cu aparate de marcat electronice amenda este cuprinsă între 8.000 şi 10.000 de lei, preciza Ministerul Finanţelor luna trecută.

Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.