Antibiotice SA Iaşi va distribui, începând cu 24 iunie 2009, dividendele aferente anului financiar 2008 acţionarilor săi persoane fizice şi persoane juridice înscrişi în Registrul Acţionarilor la data de înregistrare 11 mai 2009.

Dividendul brut este de 0,01665741 lei/acţiune, plata făcându-se prin virament bancar, mandat poştal sau direct la casieria societăţii.

Plata prin mandat poştal se face doar pentru acţionarii care deţin până la 5.000 de acţiuni, porivit unui comunicat al Antibiotice Iaşi transmis Bursei de Valori Bucureşti.

„Societatea nu recunoaşte alt deţinător al acţiunilor decât pe cel înregistrat la Depozitarul Central SA Bucureşti”, se mai spune în documentul citat.

Acţiunile Antibiotice Iaşi sunt tranzacţionate la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul ATB, ultimul preţ de tranzacţionare, la închiderea de vineri, fiind de 0,6900 lei/acţiune.

SURSA: Bursa de Valori Bucureşti