Îndrăgita prezentatoare de la Antena Stars se pregătește să aducă pe lume cea de-a doua fetiță, dar oricât de mult își dorește să o cunoască pe micuță, nu vrea să nască în acest weekend. Pentru o vreme, emisiunea nu va mai fi prezentată de aceasta.

Gabriela Cristea este pe ultima sută de metri. La începutul emisiunii ”Te iubesc de nu te vezi”, Gabriela Cristea și-a pus pe jar admiratorii. Și cum instinctul unei femei nu dă greș niciodată… să fie oare astăzi momentul în care prezentatoarea își va cunoaște cea de-a doua fetiță? 

”Am ajuns și în Sfânta zi de sâmbătă și încă n-am născut. (…) Eu mă grăbesc un pic că în noaptea asta nu se știe. Am vorbit cu doctorița mea și mi-a zis că sâmbăta și duminica se declanșeaza așa nașterile, în toi. (…) Sper să nu fie cazul weekendul acesta.”, a spus Gabriela Cristea, în platoul emisiunii ”Te iubesc de nu te vezi”.

Gabriela Cristea a povestit la „Xtra Night Show” că se așteaptă să aducă pe lume cea de-a doua fetiță în jurul zilei de 15 martie. Gabriela Cristea se simte excelent și merge regulat la controale, pentru a se asigura că totul este în regulă cu ea și sarcina, scrie spynews.

„Toți producătorii de la toate emisiunile la care mă duc vor să nasc la ei în emisiune. Totul e controlat științific. S-a tot scris în presă că vai săraca…nu e așa o mare nenorocire. Am 37 de săptămâni, la 38 de săptămâni ești la termen. Mie mi-a calculat să nasc la 37 de săptămâni, cam pe 15 martie”, a povestit Gabriela Cristea, la „Xtra Night Show”.