Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 10:00, în zone din judeţele Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi se va semnala ceaţă, fenomen ce va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

Vremea va fi caldă pentru prima decadă a lunii noiembrie în toată țara, dar în special în jumătatea de sud-est. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 și 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei și al Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 15 grade.

Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor și va ploua pe arii extinse în Oltenia, Banat și Transilvania și zonele montane și local în Crișana, Maramureș, Moldova și în vestul și nordul Munteniei. În special în zona Carpaților Meridionali și a Subcarpaților Getici, în Carpații și Subcarpații de Curbură cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte și izolat și trecător în sud și în sud-vest. Dimineața și noaptea, pe spații mici vor fi condiții de ceață.

În București, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu o maximă a temperaturii aerului de 22…23 de grade și o minimă de 10…12 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab și moderat.

Sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă și deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări în special seara și noaptea în vest și în sud-vest unde local vor fi ploi, mai ales averse. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar la cote mai reduse și în Banat. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 24 de grade, iar cele minime, în general, între 4 și 14 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

În București, vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade.