Angajații care ar putea scăpa de plata CASS

Într-o postare pe pagina de Facebook a Federației ”Solidaritatea Sanitară”, reprezentanții acesteia cer ca toți angajații din Sănătate să fie scutiți de plata CASS, precizând că zeci de angajați din acest domeniu au un salariu de bază net mai mic decât salariații necalificați din construcții. De asemenea, aceștia au atașat și tabele cu salariile la care fac referință.

”Dacă principiul importanţei sociale a muncii constă în faptul că salarizarea (inclusiv scutirea de contribuţii şi impozit deoarece influenţează netul) se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor cum este posibil ca o funcţie de specialitate din sistemul sanitar să fie renumerată sub nivel unui muncitor necalificat?”, se arată în postare.

Reprezentanții mai spun că au solicitat scutirea de CASS, care reprezintă 10 procente, pentru toți cei care lucrează în Sănătate, subliniind că aceștia nu beneficiază de nicio facilitate specifică domeniului în care lucrează, așa cum se întâmplă în alte sectoare de activitate.

Solicitarea a fost făcută Ministerului Sănătății și Guvernului, dar a fost prezentată și în Comisia de dialog social din Ministerul Sănătății.

Federația ”Solidaritatea Sanitară”: Justificarea nu se susține

Reprezentanții spun că justificarea pentru care cei din domeniul construcțiilor nu plătesc CASS nu se susține, ei făcând referire la dorința de a asigura forța de muncă necesară în construcții ”prin asigurarea unui venit rezonabil”.

”Justificarea cel mai des întâlnită, că se doreşte a asigura forţa de muncă necesară în construcţii prin asigurarea unui venit minim rezonabil, nu se susţine deoarece reducerile fiscale se aplică până la salariul de 30.000 lei/ lună, salariatul până la această sumă plătind 0 impozit, 0 CASS si doar 21,25% CAS (reducere cu 3,75%) iar angajatorul benefeciază de reducerea cotei contribuţiei asiguratorii pentru muncă, precum şi de scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate în cazul condiţiilor deosebite de muncă sau în cazul condiţiilor speciale de muncă”, se arată pe pagina de Facebook.

De asemenea, reprezentanții Federației mai spun că ”scutirea de CASS, cu efecte directe asupra finanţării sistemului de sănătate, nu o întâlnim doar la salariaţii din sectorul construcţii ci şi în cadrul altor salariaţi din alte sectoare (de ex. în sectorul Culte personalul monahal al cultelor recunoscute)”.

”Astfel având în vedere faptul că sistemul public de sănătate reprezintă un sector prioritar dovedit şi prin rolul jucat în combaterea epidemiei timp de doi ani de zile solicităm ca, în mod nediscriminatoriu, tratamentul fiscal de care trebuie să beneficieze lucrătorii din sănătate să devină asemănător cu cel de care beneficiază lucrătorii din construcţii”, subliniază sindicaliştii.