Andreea Marin a vrut să se sinucidă! Ce a determinat-o să apeleze la acest gest extrem
Andreea Marin părea să aibă viața perfectă, dar furtuna din sufletul său nu i-a dat deloc pace. Din acest motiv, vedeta s-a gândit să-și pună capăt zilelor pentru că nu mai putea suporta ceea ce simte. Într-un interviu acordat Antena Stars, ea a explicat că a suferit de depresie din cauza unor suplimente pe care le-a luat în trecut.
Andreea Marin este acum fericită alături de un alt bărbat, diplomat MAE, după ce a divorțat de fizioterapeutul turc, Tunay Ozturk. Cei doi s-au mutat împreună și Zâna Surprizelor pare să-și fi găsit în sfârșit liniștea. În trecut, însă se gândea să-și încheie socotelile cu viața.
„A fost o perioadă foarte grea. Ba chiar am ajuns în punctul în care să mă gândesc la un gest extrem, eu persoana atât de puternică în ochii celorlalţi. Eram într-o perioadă în care, din afară părea foarte bună, aveam un copil de un an şi ceva, casă, masă şi tot ce aş fi avut nevoie. Teoretic, nu aveam de ce să fiu tristă, dar fiecare om le ştie pe ale lui. A fost foarte greu, am ajuns să nu mai pot controla furtuna din mine, să mă simt foarte rău, deloc motivată să merg mai departe. A fost cumplit”, a povestit Andreea Marin.
„Eram după o naştere şi am trăit această depresie postnatală. Desigur, erau şi nişte motive personale. În acea perioadă a avut loc şi pierderea Mădălinei Manole. Eu nu realizam că trăiesc o depresie, de obicei depresivul nu ştie şi nu acceptă să i se spună că asta trăieşte. I se pare că e arătat cu degetul şi că este privit ca un nebun. Nimănui nu-i place să i se pună o astfel de etichetă”, a mai spus Zâna Surprizelor.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




