Prognoza pentru luna aprilie: peste 100 de milioane de ambalaje SGR colectate

Marți, Anca Marinescu a fost prezentă la Conferința Pria Environment.

„S-a vorbit despre milestone-ul acesta de 100 de milioane de ambalaje care s-a atins. Eu sper că, săptămâna viitoare, când vom publica cifrele oficiale, să avem o surpriză şi să fie peste 100 de milioane, pentru că în momentul acesta lucrăm pe estimări, dar există şi o parte de colectare manuală pe care o vom avea săptămâna viitoare. Atunci, sper ca luna aceasta să fim la peste 100 de milioane.

Dar cifrele acestea, până la urmă, nu înseamnă mare lucru dacă doar le spui singure. Mă uitam în weekend la o ştire la un post de televiziune, cum că în fiecare zi apele Dunării sunt poluate cu 150 de kg de PET-uri. Cred că ar trebui ca toate cifrele acestea să le punem într-un context, în contextul în care sistemul a început şi poate contribui enorm la binele nostru, al tuturor.

Nu vrem să ne mai gândim ce o să se întâmple peste un an, când probabil vor fi recuperate, aşa cum s-a întâmplat şi în alte pieţe, peste 70-80% dintre ambalajele puse în piaţă şi vom vorbi de miliarde”, a declarat ea.

Anca Marinescu, RetuRo
Anca Marinescu / SURSA FOTO: Inquam Photos, Mălina Norocea

Anca Marinescu a adăugat că în prezent, din cei peste 80.000 de retaileri înscriși în Sistemul de Gestionare a Deșeurilor (SGR), mai mult de jumătate au capacități de a colecta ambalajele direct de la consumatori.

„În ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii, dintotdeauna a fost angajamentul RetuRo de a dezvolta infrastructura de prelucrare a ambalajelor, pe măsură ce intră în piaţă noi şi noi ambalaje, cu siglă de ambalaj, cu garanţie şi pe măsură ce acestea sunt colectate de la consumatori.

În momentul acesta, operăm trei centre, iar ultimul deschis este în judeţul Braşov. În perioada următoare, deschidem alte patru centre, la: Bacău, lângă Bucureşti, în Otopeni, în Prahova şi în Craiova. Avem preocupare şi pentru sezonul estival, să rezolvăm această problemă. Se caută soluţii în acest moment.

În ceea ce priveşte operatorii care s-au înscris în sistem, cifrele au crescut un pic. Avem aproape 80.000 de retaileri înscrişi, din care peste 44.000 pot prelua ambalajele de la consumatori, pentru că au semnat contractele cu RetuRo şi sunt pregătiţi”, a spus aceasta.

SGR Returo
Noul Centru SGR din Brașov / SURSA FOTO: RetuRo

SGR, adoptat de peste jumătate dintre români

Potrivit unui sondaj Kantar, 58% dintre participanți au raportat că au returnat ambalaje marcate cu Sistemul Garanție-Returnare (SGR) de cel puțin trei ori până în prezent. În contrast, peste 38% dintre cei care nu au participat încă la acest sistem au exprimat intenția de a o face în viitorul apropiat.

Prezentul nivel de notorietate al SGR în rândul populației este extrem de ridicat. Acesta a atins 96%, în creștere față de luna noiembrie 2023, când era de 90%. De asemenea, peste 70% dintre respondenți consideră că Sistemul Garanție-Returnare reprezintă cea mai bună soluție pentru colectarea și reciclarea ambalajelor.

Trei sferturi dintre cetățenii români (75%) percep compania RetuRO drept pe cea care își asumă misiunea de a contribui la menținerea curățeniei în țară și care depune eforturi constante pentru a educa și încuraja un comportament responsabil privind gestionarea deșeurilor.

În primele patru luni de la lansarea oficială a SGR la nivel național, consumatorii au returnat peste 100 de milioane de ambalaje, în timp ce producătorii au introdus pe piață mai mult de un miliard de ambalaje.

Studiul realizat de Kantar în luna martie a acestui an a implicat un eșantion de 600 de persoane din întreaga țară, cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o organizație nonprofit. Acest lucru înseamnă că orice profituri generate de companie din colectarea ambalajelor de băuturi vor fi reinvestite exclusiv în dezvoltarea SGR. Mai multe puteți afla aici.