Un studiu realizat în 2016 de către RAND Corporation, unul dintre cele mai mari și mai serioase institute de cercetare și analiză din lume, arată că, anual, corupția în Uniunea Europeană ne costă în jur de 990 miliarde de euro, în contextul în care PIB-ul României în 2016 a fost undeva în jurul a 171 milarde de euro. Într-un clasament al țărilor cele mai corupte din UE, România ocupă un binemeritat și anticipat loc 1, urmată de țara vecină Bulgaria și de Croația. Nu e cazul să tragem, totuși, concluzia că în România se fură mai mulți bani decât în alte țări din Uniunea Europeană. Rezultatul e ponderat, astfel că este luat în calcul și PIB-ul (adică sacul cu bani din care se fură) cât și alți indici care nu fac obiectul acestui articol.

Iată că exista corupție peste tot. Nimic nou, veți spune, și pe bună dreptate. Corupția, ca și alte păcate cu care rimează, s-a născut odată cu umanitatea și, probabil, va dispărea atunci când oamenii vor înceta să mai existe. În același timp, însă, e nu mai puțin adevărat că fenomenul corupției e tare dăunător, în special în țările nu așa de bogate, cum e România. Banii aceia care dispar în buzunarele diverselor elite ale vremii ar fi putut să însemne autostrăzi, trenuri de mare viteză, spitale mai bune, școli mai bune și catedrale mai frumoase, măcar. Corupția creează sărăcie.

Cum se alimentează corupția

Banii care dispar datorită corupției ar fi putut sta, mult mai bine și mai util pentru toți, în buzunarele celor care i-au produs, care i-au muncit. Dacă aruncăm o privire scurtă către sursele de finanțare ale statului, vedem că banii despre care vorbeam mai sus vin fix din buzunarele noastre. TVA? Orice produs, fie că e o pâine, o mașină, o carte sau combustibil, pe care îl cumperi, este taxat de stat cu o taxă, numită TVA, pe care o plătește exclusiv cumpărătorul final. Știti cât ar costa benzina sau motorina fără ca statul să își ia taxele (incluzând aici și accize)? În jur de 2 lei/litru. Apoi sunt taxe pe muncă (CAS, impozit pe venit, sănătate, șomaj, concedii medicale, comision ITM, fond de risc și accidente plus diverse taxe indirecte și Dumnezeu știe ce alte invenții hapsâne pentru a mai lua niște bani din munca oamenilor), impozite pe case, mașini, alte proprietăți, alte bunuri mobile și câte și mai câte. Nivelul taxelor pe muncă plasează România, din nou, în primele locuri din Uniunea Europeană.

Se poate spune, așadar, că banii pe care statul român îi colectează de la oameni alimentează nu doar spitalele și școlile, armata sau poliția, dar și corupția. Într-un studiu publicat în Parlamentul European în 2018, 15.8% din PIB, adică 38,6 milarde de euro, sunt înghițiți de corupție în România. Tot bugetul sănătății anual se ridică la 7,9 miliarde de euro, adică doar o cincime. Educația are alocați, anual, a noua parte din banii ce dispar prin corupție. Și dacă sănătatea sau educația ar merge brici, poate am fi tentați să spunem că problema corupției nu e chiar așa de stringentă. Realitatea e, din păcate, că toate serviciile pe care le prestează statul român, în folosul cetățenilor care plătesc taxe, sunt scumpe și de proastă calitate.

De ce DNA-ul este ineficient

Dar gata cu cifrele, lucrurile sunt clare, se fură mult și statul gestionează banii extrem de prost. Ce se poate face?

Primul reflex a celor care au dorit să limiteze corupția a fost înființarea DNA. Este oarecum logic să afirmi că, atâta vreme cât actele de corupție sunt ilegale, dacă cei vinovați de asemenea acte sunt arestați, corupția va scădea și se va obține efectul scontat. Rețineți, vă rog, că studiile care ne plasează pe primul loc în Uniunea Europeană la corupție sunt din 2016 și 2018. Dacă tentativa de limitare a corupției prin metodele coercitive ale statului de drept ar fi funcționat, îndrăznesc să afirm că am fi pierdut locul fruntaș în favoarea altor state bine poziționate în acest clasament. Nu cred că ar trebui oprită lupta împotriva corupției prin metodele statului de drept. Doar că acest lucru, în sine, nu e suf icient.

Italia, tara binecunoscută atât pentru corupție cât și pentru operațiunea anticorupție denumită Mani Pulite. În anii 90, Italia a trecut printr-o largă operațiune judiciară anticorupție, în urma căreia, la un moment dat jumătate din parlamentul Italian era pus sub învinuire pentru corupție și nu mai puțin de 400 de consilii locale și regionale au fost desființate pe motiv de corupție. Ei bine, în 2018 Italia se pozitionează tot între primele cele mai corupte țări din Uniunea Europeană. Corupția este departe de a fi fost eradicată.

Dupa părerea mea, motivul este legat de imoralitatea construcției statului în societatea modernă.

Un exercițiu de imaginație lămuritor

Să pornim de la un experiment. Să zicem că aveți un automobil pe care l-ați cumpărat. Să presupunem, acum, că un individ vine și va ia automobilul. Veți fi de acord că este vorba, în cazul asta, de un furt. Un bun asupra căruia aveați dreptul inalienabil de proprietate a intrat în posesia altuia fără acordul dumneavoatra. Să mergem mai departe și să presupunem că nu un om v-a deposedat de automobil, ci 10 oameni. Și să mai introducem un element: cum ar fi dacă ar vota dacă să va ia automobilul? Și cum ar fi dacă și dumneavoastră ați avea dreptul să votați? Este tot furt? Dar dacă două sute de oameni nu doar că ar vota să va ia mașînă, dar v-ar da înapoi o biclcleta? Sau dacă ar da bicicletă unui sărac care nu își poate permite așa ceva? Ar fi tot furt? În cazul în care sunteți de acord până la capăt că procedeul prin care dumneavoastră rămâneți fără mașînă, fie și prin votul a 5 milioane de oameni, se cheamă furt, să știți că, în limbajul oficial al statului se cheamă taxe și impozite.

În școală de gândire a liberalismului clasic (fără chiar nici o legătură cu vreun partid actual), încă din secolul XVII, John Locke afirmă că o guvernare este legitimă doar atâta vreme cât se manifestă în limitele unui contract clar și transparent între ea și cei care au votat-o. Această idee, a mandatului limitat, anticipează conceptul de stat minimal. Apare pentru prima oară aceea idee năstrușnică conform căreia statul trebuie să fie în slujba cetățeanului și nu invers. Locke insistă asupra principiului subordonării acțiunii politice față de interesele civice. Pornind de la această idee, un cetățean care se judecă cu o instituție a statului, de pildă ANAF, nu poate fi judecat de către altă instituție a statului, să zicem un tribunal, căci atunci statul este cel care și acuză sau este acuzat, și judecă.

De la imaginație la practică

Haideți să ducem în practică aceste idei. Un stat care nu ar mai deține fabrici (falimentare, de cele mai multe ori) și-ar reduce cheltuielile serios. Dar dacă nu ar mai deține nici terenuri agricole? Știu că, pentru societatea actuală, obișnuită că statul să “ne dea”, ceea ce urmează să afirm aici va fi imposibil de acceptat. Pentru a reduce corupția și pentru a avea servicii mai bune, educație mai bună, autostrăzi și spitale, într-un cuvânt bunăstare, responsabilitățile statului trebuie limitate cât se poate de mult. Singurele instituții ale statului care au sens într-o societate liberă și bogată sunt poliția, justiția și armata. Toate celelalte responsabilități pot fi preluate de către mediul privat, de către societate. Statul este un foarte prost gestionar al banilor, după cum știm. Cum sunt cele mai bune universități din lume? Private. Licee? La fel? Spitale? Nici nu încape discuție, private. Peste tot în lume, chiar și în țările europene considerate socialiste, tot ceea ce este privat este mult peste sistemul public.

Imaginați-va un stat român care colectează taxe doar pentru strictul necesar descris mai sus. Afacerile ar înflori, locurile de muncă ar fi din belșug, am deveni competitivi la nivel global, România ar fi repede un loc căutat de majoritatea corporațiilor mari. Toți românii ar trăi mai bine. Există un exemplu pe care îl dau de fiecare dată când vorbesc despre libertate și beneficiile neimplicării statului. În anii 90 și începutul anilor 2000, internetul a fost un domeniu nereglementat, în care statul nu a avut nici un fel de implicare. Că rezultat, au apărut sute de firme mici, de bloc, care gestionau câteva sute sau mii de abonați. Aceste firme de cartier, fiind în competitive unele cu altele, au adus România pe primele locuri în lume la viteză de download și upload, mult peste țări precum Statele Unite sau Olanda. Acestea sunt rezultatele neimplicării statului în activitățile economice: companiile se află în competiție și oferă servicii din ce în ce mai bune, apoi tot mai mulți cetățeni devin antreprenori și crează locuri de muncă, societatea se îmbogățește și reduce distanță pe care o avem, economic vorbind, față de țările dezvoltate. Aproape toate domeniile în care statul deține monopol (exceptând armata, poliția și Justiția), care consumă resurse fără sfârșit și nu performează, pot fi private.

Sigur că există o mulțime de argumente împotriva statului minimal. Ce facem cu cei care nu își pot permite educație sau sănătate private, de pildă. Voi trata în articole viitoare fiecare dintre aceste argumente și voi demonstra, în fiecare caz, că sistemul statului minimal este cel care aduce cea mai mare bunăstare celor mai mulți oameni.

Moise i-a plimbat prin deșert pe evreii ce fuseseră sclavi în Egipt timp de patruzeci de ani, că să apară două generații de oameni născuți în libertate, spre a-i elibera pe evrei de mentalitatea de sclav. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la căderea comunismului și generațiile născute libere caută din ce în ce mai mult viață în alte țări. Poate că a sosit vremea să ne eliberăm și noi, românii, de mentalitatea atât de păcătoasă a statului care trebuie “să ne dea”, “să ne facă”, “să ne asigure” și devenim, în sfârșit, liberi.

Dragoș Badea este economist, specializat în relații economice internaționale, absolvent al unui Master în Managementul Guvernării Urbane la Universitatea Erasmus din Rotterdam, Olanda. Are o bogată experiență în Administrația Publică din România, atât centrală cât și locală. Este libertarian și susținător al statului minimal. 

990 – miliarde de euro pierde Uniunea Europeană anual din cauza corupției

Te-ar putea interesa și: