E plină lumea de experți în aritmetică simplă care să scadă din importuri exporturile să le dea o cifra și să arate deficitul. Iar apoi să prezinte chestiunea asta ca pe ceva apocaliptic, se termină lumea, nu știu, viața nu mai are rost.

Chestiunea deficitului comercial este o chestiune care ține de echilibrele macro- economice, cu efect în deficitul de cont curent, cu presiune pe cursul de schimb, cu efecte în inflație.

Dar pentru cetățean, contează asta în mod direct?

Doar efectul indirect contează, respectiv inflația, dar destul de puțin dacă știi să iei măsuri de compensare a pierderii de venit generate prin inflație (creșterea prețurilor) și să crești veniturile populatiei.

Îmi pare rău să constat că avem mulți doctori în științe economice, academicieni, guru economici, care nu își găsesc timpul necesar să coboare din lumea lor ilustră și să explice lui Dorel, Gigel, Popescu și Ionescu ce este cu chestia asta și dacă are vreun impact real.
O să mă refer la hrană, respectiv la produsele agroalimentare. O să plec de la date statistice care spun că 34,4% din valoarea medie lunara pe persoana a cheltuielilor totale de consum o reprezintă mâncarea.

Valoarea medie lunară a cheltuielilor totale de consum a fost 900 de lei, în anul 2018. Asta înseamnă că pe mâncare s-au dus, lunar, în medie, 309,6 lei/persoana. La o populatie de 19,5 milioane ar însemna 72,45 miliarde lei pe an. Asta înseamnă 15,6 miliarde euro.
Ok! Hai să vedem cât din ce mâncăm reprezintă importurile.

Păi importurile de produse alimentare (total, cu materii prime nefacturate, cu produse procesate, cu ciocolate, vinuri, cidru șmecheresc făcut pe la bulgari, cu tot ce trebuie) este de de 6,96 miliarde euro în 2018. Din astea cam 70% reprezintă consum direct (populatie) iar restul reprezinta materie primă pentru procesare. 70% din 6,96 miliarde inseamnă 4,87 miliarde euro.

Păi 4,87 miliarde euro reprezintă 31,22 % din total consum de hrană.

Cred că asta e de fapt ceva relevant. Hrana românilor este asigurată preponderent din intern, agricultura României asigurând cam 69% din necesarul de hrană al populației.

Un alt argument este că peste 7 milioane de persoane se hrănesc din autoconsum, adică cu produse românești în proporție de 85% (or mai bea și ei o cafea și un whisky). Și atenție, aici fac un calcul exclusiv valoric, pentru că, cantitativ stăm mult mai bine, undeva 75% din cantitate fiind asigurată din producția internă, indicatorul cantitativ fiind pe excedent și în balanța comercială (cantitativ avem excedent – exportam mai mult decât importam, valoric avem deficit – importam mai mult decât exportăm).

Nu înseamnă că totul e roz, sunt probleme de sezonalitate, de lipsă de infrastructură pentru asigurarea valorificării constante din intern, dar astea sunt chestiuni care trebuie rezolvate exclusiv prin programe de investiții și nu prin analize academice ale unor teoreticieni care nu au văzut niciodată nici grâul, nici vițelul.

Am mai văzut o chestiune spusă de academicieni: că a crescut consumul. Adică nouă ne scade populatia, dar ăia rămași sunt niște obezi, bagă în ei ca sparții, că altfel nu se explică. Nu frate, avem o creștere de prețuri, pe medie, de 10%, în doi ani. Când te duci și vezi cu cât au crescut valoric importurile de produse agroalimentare, băuturi și tutun, observi ca dacă dai jos cei 10% creșterea e de doar 5%, în doi ani. Asta e de fapt creșterea reală a consumului (adică a luat omul mai mult mezel, mai o brânză cu mucegai, mai un vinișor de Franța). Si de ce ai o creștere a consumului? Păi ai venituri mai mari cu 24% si asta nu o iau din filme ci mă uit la creșterea masei salariale în PIB, din datele de la statistică sau din datele BNR. Iar despre chestiunea asta publică știu și importatorii sau comercianții care pun și ei un pic de plus la preț.
Rezultă că nu avem o problemă din perspectiva asta.

Acum, ca să închid cu deficitul acesta comercial, aici e o chestiune și de oportunitate, de valorificare, de piețe. Noi comparăm tandea pe mandea de parcă am fi contabili: roșii importate cu roșii exportate (dar poate nu există cerere pentru roșii exportate, sau poate nu am producție suficientă în țară, mai ales pe partea de industrie).

Că aici am uitat să vă spun ceva: Când îl amețim pe Dorel și Gigel (nu eu, guru ăștia economici) noi nu luăm în discuție decât consumul populației, dar aici este vorba si de un consum industrial. O să vă dau un exemplu referitor la tomate, că tot există un program guvernamental de sprijin al producătorilor de tomate. În anul 2017 și 2018, sucul de roșii procesat în România a provenit din roșii din producție autohtonă. Evident ca aici este posibil să ai roșii de import pentru consum, frumos ambalate, vopsite, ceruite, promovate de retaileri, în timp ce roșii tale ajung la industrializare, dar asta este o problemă de piață, nu poti să te astepti ca o creștere a producției interne să conducă instant la acoperirea întregii piețe.

Și mai ales nu trebuie să te aștepti că imediat surplusul de producție se duce în export. Important e să ai producție. Să poti hrăni românii cu ceea ce produce țara ta. Iar eu cam asta am vrut sa vă spun: preponderent, hrana românilor se face cu produse românești. Singurul lucru care ar mai trebui făcut e să crească ponderea, să ajungi la un 70-80%.

Cât despre exporturi și importuri, e mult de spus și aici las se ocupe academicienii care nu au vândut o ceapă degerată în viața lor!
Să mâncăm liniștiți. Deficitul comercial al unora nu ne ține de foame!

Adrian Câciu este un economist cu o vastă experienţă în zona analizei şi consultanţei economice, absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, cu un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regional. S-a specializat în elaborarea şi promovarea unor politici de dezvoltare economică naţională şi europeană cu impact pozitiv asupra mediului antreprenorial din România, precum şi în analize economice raportate la situaţiile cu care economia României se confruntă.

Te-ar putea interesa și: