Agenţia Naţională de Administrare Fiscală avertizează că un val de mesaje false este transmis prin email în numele instituției, de pe o adresă ce nu aparține ANAF.

„Emailuri false în numele ANAF! Nu deschideți emailurile provenite de la info@anaf.ro!”, transmite Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

ANAF informează contribuabilii asupra unui val de mesaje transmise prin email, care utilizează denumirea, precum și coordonatele instituției (număr telefon, adresa poștală). ANAF precizează că nu are deschisă adresa respectivă de email.

„Persoanelor juridice, dar și celor fizice, care recepţionează aceste mesaje, în care sunt informate despre discrepanțe în evidența fiscală, le recomandăm să nu deschidă mesajele și nici atașamentele acestora”, este sfatul celor de la ANAF.

Situație similiară la ING

În urmă cu ceva vreme, ING  a trecut, de asemenea, printr-o astfel de situație. ING a transmis o serie de avertizări ce vizează confidențialitatea datelor utilizatorilor mobili. Conform informațiilor respective, este vorba despre anumite SMS-uri care pun în pericol informațiile acestora.

ING a transmis că „este în desfășurare o campanie de malware care vizează telefoanele mobile și urmărește obținerea credențialelor tuturor aplicațiilor de pe telefonul tău mobil”.

„În cazul în care nu ai văzut avertizarea de la CERT-RO și SRI-Serviciul Român de Informații, prin centrul Național de Cyberint, zilele acestea este în desfășurare o campanie de malware care vizează telefoanele mobile și urmărește obținerea credențialelor tuturor aplicațiilor de pe telefonul tău mobil, inclusiv aplicațiile de mobile banking. În cadrul acestei campanii sunt transmise mesaje SMS care par trimise de un prestator de servicii real, cel mai adesea o firma de curierat. Persoanele care primesc SMS-ul sunt invitate să acceseze un link pentru a verifică statusul livrării unei comenzi plasate anterior. Textul din cadrul mesajului poate fi Pachetul dvs. este pe drum, urmați-l aici”, avertizează ING.

Ce trebuie făcut?

„Evită accesarea link-urilor și deschiderea atașamentelor provenite din surse necunoscute.

Verifică atent expeditorul, conținutul mesajelor, link-urile și fișierele primite.

Acordă permisiuni aplicațiilor mobile în mod punctual și în funcție de necesități.

Verifică și gestionează periodic permisiunile aplicațiilor mobile.

Utilizează soluții antivirus și actualizează constant semnăturile acestora (update).

Activează opțiunea de verificare a securității aplicațiilor mobile instalate și a opțiunii de blocare a celor din surse necunoscute.

Actualizează sistemul de operare la ultima versiune compatibilă cu sistemul utilizat.

În cazul în care ai primit un astfel de mesaj, ai accesat link-ul și ai instalat aplicația, contactează-ne la numărul de telefon 031 406 2464 – apelabil din orice rețea națională și din străinătate.

Dacă nu ai primit un astfel de mesaj, nu l-ai deschis, nu ai dat click pe link, atunci ești protejat. Este bine să fii atent în continuare și dacă se întâmplă să primești un astfel de SMS, să-l ștergi imediat”, transmite ING.

Amintim că CERT-RO a avertizat în urmă cu câteva zile românii cu privire la primirea unor SMS-uri cu textul „Pachetul dvs. este pe drum, urmați-l aici”.