Piraues Bank, cel mai mare creditor al companiei, avea de recuperat 34,8 mil. euro de pe urma acestui proiect imobiliar, însă banca a fost acceptată în tabelul definitiv al creanţelor doar cu suma de 17,4 mil. euro, deoarece, conform legii, creditorul garantat nu poate înscrie o creanţă mai mare decât valoarea activelor pe care le are debitorul. Dacă terenul s-ar vinde la 13,05 mil. euro, banca ar pierde 22 mil. euro, întreaga pagubă a creditorilor fiind de peste 61 mil. euro.

În momentul declanşării procedurii de insolvenţă, la începutul anului 2012, planul de reorganizare al companei propunea construcţia a peste 300 de locuinţe pe terenul din Braşov, pentru a recupera o valoare cât mai mare din datorie, însă soluţia nu a fost acceptată şi societatea a intrat în faliment. Terenul este amplasat în partea de sud a Braşovului, pe Strada Carpaţilor, în imediata vecinătate a platformei industriale Roman şi Metrom.

Cine este Jonathan Mann

Aventura imobiliară a americanului a început în 2006 când a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al tipografiei Universul pentru 4,66 mil. euro de pe bursa electronică Rasdaq. La nici doi ani de la achiziţie, investitorul a început demersurile de obţinere a Planului Urbanistic Zonal ce viza dezvoltarea unui hotel de cinci stele cu 200-250 de camere în locul anexelor din spatele Palatului Universul. Proiectul ar fi necesitat investiţii de circa 100 mil. euro. Ulterior proiectul a suferit o serie de modificări, care cuprindeau clădiri de birouri şi locuinţe de lux. În 2012, compania Universul, în patrimoniul căreia se află celebrul Palat Universul de lângă parcul Cişmigiu din Capitală, a intrat în insolvenţă cu datorii de peste 20 mil. euro, în principal către Alpha Bank.

În 2007 noul proprietar al Universul achiziţiona de la omul de afaceri Ioan Neculaie terenul fabricii Prefa Braşov pentru care a plătit circa 50 mil. euro. El avea programată aici construcţia a 10.000 de apartamente şi spaţii comerciale ce ar fi necesitat investiţii de 500 mil. euro.

Pe măsură ce balonul imobiliar se umfla şi investiţiile anunţate de american se dublau. Astfel că la puţin timp după ce cumpărase fabrica Prefa el anunţa că va dezvolta un ansamblu mixt, ce urma să grupeze locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri pe un teren de 21 de hectare din Chitila. Proiectul-gigant trebuia să aibă o suprafaţă totală de circa un milion de metri pătraţi şi necesita o investiţie de 1 mld. euro. Măreţul proiect şi-a găsit sfârşitul tot în 2012. În luna februarie 2012, compania Universul Chitila Development, prin intermediul căreia urma să fie construit megaproiectul, a intrat în insolvenţă la propria solicitare.

Parcursul urmat de americanul Johnatan Mann este un exemplu clasic al modului în care erau întreprinse investiţiile imobiliare în perioada de maximă expansiune a pieţei. Numărul speculatorilor a crescut odată cu bula imobiliară şi a scăzut la fel de brusc precum prăbuşirea pieţei.