Amendă de 20.000 de euro pentru Raiffeisen Bank. Clienți s-au trezit cu retrageri neautorizate, credite și conturi

Amendă de 20.000 de euro pentru Raiffeisen Bank. Clienți s-au trezit cu retrageri neautorizate, credite și conturi

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 22 noiembrie 2024, 12:25

Raiffeisen Bank a fost sancționată cu 20.000 de euro de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, după ce mai mulți clienți au reclamat retrageri neautorizate de fonduri și deschiderea de credite și conturi fără consimțământul lor.

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a amendat Raiffeisen Bank cu suma de 20.000 de euro pentru multiple încălcări ale Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR). Investigația, finalizată în octombrie 2024, a relevat că angajați ai băncii au accesat și prelucrat ilegal datele personale ale clienților, iar aceștia s-au confruntat cu retrageri neautorizate de bani, deschiderea unor credite și conturi fără consimțământul lor.

Raiffeisen Bank a fost sancționată pentru accesul neautorizat la datele clienților

Raiffeisen Bank a fost amendată pentru trei situații distincte, în care au fost încălcate prevederile GDPR. Un prim caz a fost semnalat de un client care a descoperit că, în numele său, a fost contractat un credit, deși acesta renunțase la cererea inițială.

În urma investigației, s-a descoperit că un angajat al băncii a utilizat documentele clientului pentru a efectua tranzacții ilegale.

card, card de credit, card de debit, cont bancar probleme financiare
SURSA FOTO: Dreamstime

Angajatul a efectuat retrageri de numerar și transferuri bancare în numele mai multor persoane, afectând astfel o serie de date personale, precum numele, CNP-ul, adresa și informațiile despre conturi și credite.

Autoritățile au constatat că banca nu a implementat măsurile necesare pentru a proteja datele personale ale clienților.

Divulgarea ilegală a informațiilor confidențiale despre tranzacții

Într-un alt caz, doi angajați ai băncii au fost responsabili pentru divulgarea informațiilor confidențiale ale unui client.

Aceștia au trimis date despre tranzacțiile clientului unui fost angajat, folosind platformele de socializare precum Facebook, Messenger și WhatsApp.

Informațiile transmise includeau date sensibile precum numele, CNP-ul, adresa și suma tranzacțiilor.

S-a constatat că Raiffeisen Bank nu a luat măsuri suficiente pentru a preveni accesul și divulgarea neautorizată a datelor de către angajați.

Produse financiare nesolicitate și retrageri ilegale din conturi

Al treilea caz investigat de ANSPDCP s-a referit la o plângere a unui client care a descoperit existența unor produse financiare nesolicitate, precum și retrageri de bani din contul său.

În cadrul verificărilor interne, s-a constatat că un angajat al Raiffeisen Bank a efectuat multiple operațiuni ilegale, incluzând modificarea datelor de contact ale clienților, deschiderea de conturi curente și economii, solicitarea de credite și completarea documentației necesare.

Ancheta a arătat că acțiunile acestui angajat au avut loc între 2015 și 2023, timp în care datele personale ale mai multor clienți au fost accesate și utilizate fără consimțământul lor.

Măsuri corective impuse băncii

În urma acestor descoperiri, autoritățile au impus o amendă de 20.000 de euro pentru încălcarea reglementărilor GDPR.

De asemenea, Raiffeisen Bank a fost obligată să implementeze măsuri corective, inclusiv un plan procedural pentru testarea și evaluarea periodică a proceselor de prelucrare a datelor personale.

Banca va trebui, de asemenea, să asigure informarea periodică a angajaților despre riscurile prelucrării neautorizate a datelor și să obțină consimțământul explicit al clienților pentru orice modificare a datelor lor personale.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.