Ambasada SUA în România a oferit un răspuns la această întrebare. Oficialii au declarat pentru știripesurse că nu comentează cazuri particulare.

„Nu comentăm cazuri particulare despre  vize”, se arată în răspunsul oficial al Ambasadei SUA.

Iulian Fota spunea la Digi24:  „Cât timp PSD-ul se va ține de această politică anti justiție, anti stat de drept și anti democrație șansele ca în UE să fie recredibilizați sunt foarte mici. Singura lor speranță este să dreagă relația cu Statele Unite. Și aici e o chestiune foarte interesantă. Domnul Dragnea este într-o situație disperată. El nu are viză de Statele Unite. Sunt voci foarte importante, grele care spun, aici și noi ne-am putea lămuri în zilele următoare, că domnului Liviu Dragnea i s-a ridicat viza de Statele Unite. Asta mi se pare un lucru foarte interesant. Mai ales că avem o antiteză cu acea fotografie faimoasă în care dl. Dragnea dădea mâna cu dl. Trump și ridicarea vizei de către Statele Unite. Asta îți arată o schimbare de 180 de grade. Probabil că este un gest disperat, dar disperarea a dus la costuri pentru România de câștigare a unei relații cu SUA pentru a contrabalansa izolarea asta internațională în care PSD se află pe linia cu UE și Bruxellesul, inclusiv cu Partidul Socialist”, a spus fost consilier prezidențial pentru securitate națională Iulian Fota.

”Al treilea lucru pe care nu îl știți și pe care îl voi povesti zilele următoare, exact când aflam că domnul Dragnea este în spital, cu dureri atroce, domnul Dragnea a făcut cerere de viză pentru Statele Unite ale Americii, să plece la AIPAC împreună cu doamna Dăncilă, și nu i s-a dat viză. S-a dat, dar de fapt s-a anulat. E o chestie cu totul specială. Și așa de bolnav era încât își lua viză să plece în America. Deci problema noastră de fapt asta este, de ce minte domnul Dragnea?”, a mai spus Victor Ponta, la Realitatea TV.

Te-ar putea interesa și: