Adevărul din spatele numărului de cazuri raportat azi, 1 februarie. Ministrul Rafila a venit cu explicațiile: Important este să ştim realitatea

Ministrul Sănătății a declarat marți seara că numărul ridicat de cazuri de coronavirus se datorează unei testări apropiată de optim.

„Vorbeam de ziua de marţi. E prima zi din săptămână care raportează o testare apropiată de optim. Ieri au fost testate un număr record de teste în România. Peste 122.000 de teste s-au efectuat şi 30% dintre ele au fost pozitive, aşa cum s-a întâmplat şi în cursul săptămânii trecute”, a spus Alexandru Rafila la TVR 1.

Oficialul se arată bucuros de faptul că a reușit să crească capacitatea de testare, subliniind că au fost mai multe perioade în care spitalele erau pline, dar numărul de cazuri scădea din cauză că nu se testa.

”Îmi pare bine că am reuşit să creştem capacitatea de testare şi nu ascundem gunoiul sub preş. Au fost multe perioade în care, în ciuda faptului că spitalele erau tot mai pline, numărul de cazuri scădea în mod paradoxal pentru că nu se testa. Am renunţat şi îmi pare bine că m-au ajutat colegii să înlăturăm această politică păguboasă de control al pandemiei. Important este să ştim realitatea”, a declarat Alexandru Rafila.

Românii trebuie să insiste la medicii de familie să se testeze

Tot referitor la testarea românilor, ministrul Sănătății a făcut un apel la aceștia și îi roagă să fie insistenți cu medicii de familie pentru ca aceștia să-i primească să se testeze.

”Important este oamenii să aibă acces imediat la servicii de sănătate. Mă refer la medicul de familie unde oamenii se pot testa. Îi rog foarte mult să insiste la medicii de familie să-i primească să se testeze pentru că sunt 4.000 de medici de familie în contract deocamdată cu casele de asigurări. E clar că ei pot să facă testare, să-i poată examina şi dacă sunt situaţii în care pacienţii au mai mulţi factori de risc sau o evoluţie a bolii care necesită investigaţii amănunţite să-i îndrepte spre cele peste 200 de centre ambulatorii de evaluare unde li se fac analize de sânge, biochimice, un examen radiologic. Pot primi, dacă e necesar, medicaţie antivirală sau pentru cei care au forme care necesită suport de oxigen sunt îndrumaţi spre spital pentru a fi internaţi şi să primească tratamentul acolo”, spune oficialul.

Alexandru Rafila a adăugat că ”această predictibilitate a circuitului pacientului, a drumului pe care trebuie să-l parcurgă cineva să fie foarte simplu de înţeles de oricine. E foarte importantă. Va duce la adresabilitate imediată la medic şi va duce la evitarea apariţiei cazurilor complicate care pun într-adevăr probleme foarte serioase atât sistemului de sănătate, cât şi oamenilor care ajung în secţiile de Terapie Intensivă”.

Creșterea numărului de cazuri în spitale nu este galopantă

Pe de altă parte, ministrul Sănătății a mai spus că ”nu există o creștere galopantă a numărului de cazuri internate în spitale”.

”Ieri a fost o excepţie când am avut 4,5% dintre persoanele diagnosticate care s-au internat în spital. Azi numărul a scăzut la 0,5%, 200 de internări din 40.000 de persoane infectate. Ne spune că lumea sper că începe să înţeleagă că prezentarea rapidă la medic este soluţia şi tratamentul ambulatoriu la domiciliu este soluţia. Pe de o parte, oamenii stau izolaţi şi nu se transmite boala. Pe de altă parte, cei care au nevoie pot să fie investigaţie şi să primească tratament antiviral”, spune ministrul Alexandru Rafila.

În plus, medicul Alexandru Rafila a venit cu vești bune și spune că din această săptămână se va putea administra antiviralul Molnupiravir.

”Începând din această săptămână, avem şi această veste bună pentru persoanele care au comorbidităţi serioase, au boli cronice serioase, pot primi acel medicament inovativ, Molnupiravir. Este un antiviral care a sosit azi în România şi urmează să ajungă în scurt timp la DSP-uri, la spitale şi la centrele acestea ambulatorii de evaluare”, a explicat dr. Alexandru Rafila.