Alexandru Arşinel, audiat la DIICOT în dosarul medicului Mihai Lucan
Actorul Alexandru Arşinel s-a prezentat joi dimineaţa la DIICOT, pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care medicul Mihai Lucan este acuzat de delapidare.
Audierea lui Arşinel vine după ce deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel care l-a denunţat pe Mihai Lucan la DIICOT, a declarat că actorul a beneficiat de tratament preferenţial din partea medicului când a fost supus unui transplant renal.
De asemenea, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirma, în decembrie 2017, că politicieni şi oameni cu influenţă au ştiut şi au profitat de serviciile preferenţiale ale medicului Mihai Lucan, printre care actorul Alexandru Arşinel şi fostul deputat Victor Socaciu.
‘Nu există mulţi medici sau mulţi pacienţi ai domnului Lucan care să nu fi ştiut cum stau lucrurile. Ceea ce nu ştiu mulţi este că politicieni şi oameni cu influenţă ai ultimilor 27 de ani au ştiut şi au profitat de serviciile preferenţiale ale domnului profesor, pentru ei înşişi sau pentru apropiaţi. Domnul Alexandru Arşinel (actor, membru UNPR) şi domnul Victor Socaciu (deputat PSD la acea dată) sunt doar două exemple. Sunt sute altele’, declara atunci Vlad Voiculescu.
Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





