Într-un comunicat adresat medicilor, Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie subliniază „creşterea preocupării” cu privire la „un sindrom inflamator legat de COVID-19 care a apărut în rândul copiilor şi existenţa unui alt posibil agent patogen, încă neidentificat, care este asociat acestor cazuri”.

BBC transmite că este vorba de pacienţi minori de toate vârstele aflaţi în stare gravă, care au prezentat simptome similare sindromului de şoc toxic, care include temperatură foarte ridicată, hipotensiune severă, mâncărimi şi dificultăţi de respiraţie.

Autorităţile locale au justificat această preocupare după ce în ultimele trei săptămâni s-a înregistrat, la Londra şi în alte regiuni ale Marii Britanii, „o aparentă creştere a numărului de copii de diferite vârste care prezintă o stare inflamatorie multisistemică, ce necesită îngrijiri intensive”.

Potrivit Agerpres, nu a fost precizat numărul copiilor care au fost afectaţi de acest sindrom, deşi se crede că este vorba despre un număr redus, având în vedere că afecţiunea pare să fie o complicaţie rară şi a fost observată la copiii care au avut rezultat pozitiv la testul cu noul coronavirus, dar şi la alţii, ale căror rezultate au fost negative.

Patologia prezintă simptome mai grave decât la COVID-19, unele similare cu sindromul şocului toxic sau cu o boală Kawasaki atipică, care face ca vasele sangvine să se inflameze şi să se umfle. Alte simptome sunt dureri abdominale, tulburări gastrointestinale şi inflamaţii cardiace.

Medicii susţin că astfel de cazuri au fost raportate si în Spania sau Italia.