Alertă maximă în NATO! Anunţul care aruncă în aer toată Europa: Rusia nu se va opri
SURSA FOTO: Dreamstime
Ţările NATO şi Europa nu mai sunt deloc în siguranţă. Ceea ce părea mult timp doar un conflict între Rusia şi Ucraina riscă să se extindă spre vest şi să includă noi ţări de pe bătrânul continent, inclusiv membre al Alianţei Nord-Atlantice. Avertismentul a venit chiar din interiorul NATO.
Alertă maximă printre ţările NATO! Rusia nu se va opri la Ucraina şi va continua invazia
Ţările NATO ar putea fi invadate de Rusia! Avertismentul a venit chiar de la un ministru al Apărării dintr-o ţară fondatoarea a Alianţei Nord Atlantice.
Astfel, Kajsa Ollongren, ministrul Apărării din Ţările de Jos (Olanda) consideră că riscul pentru UE şi NATO este foarte mare, dacă Rusia nu va fi oprită în Ucraina. Demnitarul este de părere că unele ţări membre ale Alianţei riscă să fie şi ele invadate de Vladimir Putin.
Kajsa Ollongren spune că Rusia nu are de gând să se oprească în Ucraina, dacă nu va fi înfrântă, iar agresiunea rusă va ameninţa direct şi alte state membre ale UE şi NATO.
„Dacă Rusia nu este oprită, dacă Rusia este recompensată prin agresiunea lor, atunci nu se va opri nici în Ucraina, nici în această parte a Europei.
La un moment dat, de asemenea, vom deveni direct amenințați de agresiunea rusă în țările din cadrul Uniunii Europene, în țările NATO”, a declarat oficialul olandez pentru European Pravda.

Vladimir Putin vrea să refacă gloria marii Uniuni Sovietice
Ministrul olandez al Apărării le-a transmis ucrainenilor că beneficiază de tot sprijinul Europei şi al NATO.
„De aceea, trebuie să facem tot ce putem pentru a vă ajuta să rezistaţi și să ne asigurăm că Rusia nu câștigă în Ucraina”, a mai spus Kajsa Ollongren.
Vladimir Putin şi-ar dori foarte mult să dea timpul înapoi şi să refacă Uniunea Sovietică şi „imperiul” pe care aceasta îl conducea.
„Asta înseamnă că partea estică a NATO, partea estică a Uniunii Europene, este direct amenințată de acest gând.
Că este important să continuăm să subliniem acest lucru. Nu este o problemă doar pentru Ucraina. Este o problemă europeană. Este, de asemenea, o problemă a NATO”, a subliniat demnitarul olandez.
Când vor ajunge în Ucraina avioanele F-16 promise de olandezi?
În interviul acordat sursei citate, ministrul Apărării din Ţările de Jos a mai transmis că există un larg consens în ţara sa în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei. Ea a subliniat că acest lucru nu ar trebui să se modifice după alegeri.
Kajsa Ollongren a mai vorbit şi despre avioanele F-16 pe care Ucraina le-ar putea primi din partea Olandei.
„Fiind realiști, vorbim despre anul viitor. Danemarca, bineînțeles, decide pentru ea însăși când va avea loc transferul avioanelor, dar obiectivul principal este să se întâmple cât mai curând posibil, dar asigurându-ne însă că aveţi capacitatea necesară. (…)
Facem tranziția de la F-16 la F-35. La un moment dat, din cauza războiului din Ucraina, am decis să nu le vindem. Avem 42 de avioane, dar unele dintre ele vor fi folosite pentru a antrena piloți ucraineni. Celelalte le vom transfera Ucrainei”, a precizat ministrul olandez al Apărării.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





