Alertă în București! Rata de infectare a ajuns la 14,71, cea mai mare valoare de la începutul pandemiei

Amintim că incidența COVID-19 înregistrată duminică era de 13,6 la mie, în creștere de la 12,65, cât era sâmbătă, conform cifrelor transmise de Direcția de Sănătate Publică (DSP) București.

România va da noua tulpină de COVID-19

Numărul de cazuri de COVID-19 în creştere şi procentul mare din populaţiei care nu este încă vaccinat poate duce la apariţia de noi variante de coronavirus.

Gindrovel Dumitra este coordonatorul grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei. El a explicat pentru Digi24 că, în acest moment, România are o rată foarte ridicată a transmiterii comunitare a virusului.

În comunităţile în care se înregistrează un număr mare de infectări zilnice cu COVID-19 pot apărea noi variante ale virusului, spune medicul. Iar asta este valabil în România şi oriunde în lume.

Orice variantă nouă va fi întâi una de urmărire, pentru a se vedea dacă se selectează anumite caracteristici epidemiologice, cum ar fi rata de transmisibilitate înaltă, dar și caracteristici patogenice, care se referă la boală.

Medicul Gindrovel Dumitra subliniază că, pentru a preveni apariţia unor noi variante periculoase, aşa cum este acum Delta, trebuie să oprim neapărat răspândirea virusului, iar asta este posibil numai prin vaccinare şi prin respectarea distanţării, notează digi24.ro

„Cu cât acest virus va fi lăsat să circule liber, este foarte posibil să asistăm la apariția de noi variante. (…)  Asta ar fi amenințare pentru întreaga lume. Acest lucru este posibil oriunde în lume. (…)

Cel mai periculos când se ajunge la noi variante este ca acestea să scape de sub protecția oferită de anticorpii obținuți prin boală, dar și prin vaccinare”, a declarat Gindrovel Dumitra.

În alt interviu, acordat anterior SpotMedia.ro, acelaşi medic vorbea despre pericolul unei tulpini româneşti de coronavirus.

„Cea mai mare teamă a mea este posibilitatea de a se dezvolta o tulpină autohtonă pe acest fond și s-o luăm de la capăt. (…) Noile variante s-au selectat în țările și teritoriile unde virusul s-a răspândit necontrolat. (…) Asta ar fi cea mai mare tragedie care ar putea să se întâmple. Din păcate, suportăm cu toții consecințele lipsei de decizie”, declara medicul.