Descrisă de Donald Trump drept primul inamic comercial al Statelor Unite, Uniunea Europeană a plătit un preț ridicat pentru doctrina lui, „America First”. Are UE mult mai mult de pierdut după realegerea sa și ce poate câștiga în schimb în urma unei victorii a candidatului democrat Joe Biden?

Poate economia europeană să spere la un viitor mai luminos după alegerile americane? În vederea schimbării relațiilor transatlantice, nimic nu ar trebui să fie luat de bun.

Situată între Burgundia și Beaujolais, Maison Loron trimite un sfert din exporturile sale către piața americană. Însă afacerile au devenit mai complicate de când exportatorii de vinuri francezi, germani și spanioli au fost afectați acum un an de un nou impozit de 25% pe exporturile lor către Statele Unite, scrie ediţia italiană a Euronews.

„Am luat o decizie dureroasă: să ne reducem prețurile, pentru a compensa taxa din Statele Unite”, explică Philippe Bardet, director la Maison Loron. „Vorbim despre câteva sute de mii de euro. Este important pentru noi, este profitul nostru anual. Sperăm să fie o cale de ieșire, dar nu suntem siguri”.

Chiar dacă candidatul democrat va câștiga alegerile? „Este evident că schimbarea președintelui ar putea fi de bun augur”, răspunde Bardet. „Dar orice s-ar întâmpla, situația nu se va rezolva în timp scurt”. Diferite alte produse europene au fost vizate de așa-numita „taxă Trump”.

O bătălie care se prelungește de ani de zile

Exportatorii sunt victimele colaterale ale unei lungi bătălii între gigantul aeronautic european Airbus și concurentul său american Boeing.

Prin declarația, în urmă cu un an, că subvențiile europene pentru Airbus erau ilegale, Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a dat undă verde taxelor americane în valoare de 7,5 miliarde de dolari pentru mărfurile europene. Apoi, la începutul lunii octombrie, OMC a autorizat Uniunea Europeană să impună taxe pe mărfurile americane, pentru o valoare de 4 miliarde de dolari, ca represalii pentru subvențiile ilegale acordate Boeing.

În urmă cu doi ani, Donald Trump a rezumat astfel relațiile comerciale dintre Statele Unite și Uniunea Europeană, reporterului CBS care l-a întrebat care este cel mai mare concurent al său, cel mai mare inamic al său, în lumea de astăzi: „Ei bine, cred că avem mulți dușmani”, a spus liderul de la Casa Albă. „Cred că Uniunea Europeană este un dușman. Ceea ce ne fac ei în ceea ce privește comerțul. Au profitat într-adevăr de noi”.

Declarația a fost făcută la scurt timp după ce Uniunea Europeană a impus noi taxe asupra exporturilor americane de oțel și aluminiu, precum și pe unele produse-simbol din SUA. O reacție la tarifele americane precedente, impuse pe exporturile europene de oțel și aluminiu.

Uniunea Europeană nu se pliază

Și neînțelegerile dintre cele două părți vor continua în cazul realegerii lui Trump pe 3 noiembrie. Dacă negocierile nu pot rezolva disputele comerciale, Uniunea Europeană a promis să răspundă în mod adecvat.

„Relația noastră comercială și de investiții rămâne cea mai importantă din lume”, explică Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene. „Este important să continuăm să facem eforturi, să ne dezvoltăm relațiile transatlantice, deoarece atunci când Uniunea Europeană și Statele Unite lucrează împreună, putem să fim și o forță pentru binele întregii lumi. Dar am clarificat totodată că dacă SUA ar întreprinde o acțiune unilaterală, Uniunea Europeană va răspunde în mod proporțional. Nu vrem să înrăutățim situația, dar trebuie să ne apărăm”.

În ciuda sancțiunilor tarifare ale lui Donald Trump, schimburile comerciale ale Uniunii Europene cu Statele Unite au continuat să crească de la preluarea mandatului, în ianuarie 2017. La fel ca și deficitul comercial al bunurilor americane cu Uniunea, care a atins apogeul său la sfârșitul anului trecut.

Este prevăzută o nouă ofensivă, dacă președintele Trump va obține un al doilea mandat.

Amenințarea cu o taxă de 25% asupra importurilor europene de autoturisme ar putea fi pusă în aplicare, de când liderii europeni au anunțat că vor să taxeze serviciile digitale ale giganților tehnologici americani.

Un plan în stand-by până la sfârșitul anului, termenul-limită pentru a ajunge la un acord.

Problema este doar una dintre controverse și indiferent de rezultatul alegerilor ar trebui să persiste, potrivit experților de pe ambele maluri ale Atlanticului.

Biden va scurta distanțele transatlantice?

Europenii se pot aștepta la o înțelegere mai bună cu Joe Biden decât cu Donald Trump? L-am întrebat pe Edward Alden, expert în politica comercială americană: „Cred că tonul general al relațiilor s-ar îmbunătăți considerabil în cadrul unei administrații Biden”, spune el. „Dar există și alte probleme care vor fi foarte, foarte dificile. Problema impozitului digital, de exemplu: democrații sunt chiar mai devotați giganților digitali din Silicon Valley, precum Google și Facebook, decât republicanii. Disputa Boeing-Airbus nu se va rezolva. Și, dacă privim la campania lui Joe Biden, politica sa de „a cumpăra produse americane” este cea mai agresivă pe care am văzut-o vreodată de la un președinte. Cred că vom vedea niște State Unite și mai închise în sine”.

Biden a clarificat faptul că preocupările naționale vor avea prioritate față de noile acorduri comerciale. Dar este așteptată o relaxare pe frontul războaielor comerciale și al cooperării internaționale. „Sunt convins că Joe Biden va încerca să colaboreze cu europenii, pentru a salva ce mai poate fi salvat din Organizația Mondială a Comerțului”, explică Guntram B. Wolff, directorul Bruegel. „Și, apoi, sunt relațiile bilaterale cu Europa. În acest caz, cred că Biden are o viziune în favoarea liberului schimb. Și se pot face progrese. Și cu siguranță în privința problemelor climatice și mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră – care este de asemenea o chestiune comercială – cred că se va ajunge la un acord cu Biden”.

Rămân semne de întrebare cu privire la viitorul sancțiunilor împotriva companiilor europene care fac afaceri cu Iranul, China sau Rusia. Biden se angajează să reia discuțiile cu Iranul, dar numai dacă Teheranul își va respecta angajamentele nucleare. Și împărtășește îngrijorările lui Trump cu privire la relațiile europene cu companiile tehnologice chineze sau cu privire la gazoductul dintre Rusia și Germania.

Acestea și alte incertitudini împing Uniunea Europeană să fie mai unită, să se afirme pe tabla de șah a comerțului mondial. „Rămânem deschiși afacerilor, comerțului liber și echitabil”, spune Dombrovskis. „Dar, pe de altă parte, trebuie să fim mai hotărâți în apărarea intereselor și principiilor noastre. Trebuie să ne consolidăm instrumentele de apărare comercială. Și exact asta facem în acest moment”.

Important, pentru experții din sector, este ca Bruxelles să nu se încline în fața dorințelor superputerii americane. „Lecția care trebuie învățată este că Uniunea Europeană trebuie să își susțină ferm interesele comerciale”, spune Edward Alden. „Cred că a făcut-o destul de bine în ultimii patru ani și, din acest motiv, Administrația Trump nu a obținut ceea ce și-ar fi dorit. Cred că această tendință va continua în următorii patru ani, oricine ar fi următorul președinte în Statele Unite”.