Arde-i pe fraieri! Cam la asta se rezumă strategia economică în România modernă. Ne tot învârtim în cerc, plătindu-ne cheltuielile cu bani împrumutați, promițându-ne – poate uneori chiar cu bune intenții – că viitorul va fi mai bun. Că vom face lucruri concrete și că vom genera plusvaloare. Tonul la acest comportament îl dă chiar Guvernul, vârful piramidei, capătul de sus al lanțului trofic. Apoi, pe rând, politicienii aflați la putere, răsfățații contractelor cu statul, răsfățații răsfățaților și tot așa, în jos, până la talpa țării, omul care trăiește dintr-un salariu. România este țara unde trebuie să promiți mult și lăbărțat, să zâmbești sigur pe tine și să faci des cu ochiul. Nu contează prea mult ce ești cu adevărat în stare să faci. Nu e niciun pericol dacă nu te ții de cuvânt. Niciun risc nu te pândește după colțul angajamentelor nerespectate. Nu trebuie decât să iei poziția ghiocelului câteva minute, și apoi să promiți din nou, să zâmbești (spășit de astă dată) și să mergi înainte pe drumul tău. Oricum, nu te prea ține nimeni minte dacă minți, fiindcă te pierzi ușor în marea masă a normalității întoarse pe dos care domnește în piață. Dacă spui adevărul, ești ori inadaptat, ori un miliardar excentric. În alte țări există un soi de cod nescris al onoarei. La noi, bine că mai există cuvântul în dicționar, fiindcă altfel n-am avea nicio șansă să știm ce înseamnă acest termen. Înșelăciunea probabil că ar trebui scoasă din Codul penal, fiindcă nouă ne place s-o numim marketing adaptat. Comerțul cu vise nu este condamnabil. Până la urmă, cine poate să trăiască fără vise? Fără speranță? Nimeni! Așa că activitățile astea în care se întâlnește hoțul cu prostul nu mai sunt de mult rușinoase. Pe lângă faptul că sunt și sănătoase. Pentru unii!

Credeți că se va schimba ceva? În mod sigur, nu, atâta timp cât cei de la putere vor continua să practice acest joc de-a alba-neagra cu poporul. Uite-o are, uite-o n-are, uite-o pe-aia marcatoare! Doar asta auzim seară de seară la televizor. Iar în momentul adevărului, când ridicăm păhăruțul de plastic, biluța albă este întotdeauna altundeva. Probabil, în manșetele încăpătoare ale celui care ne păcălește. Iar noi pierdem constant, joc după joc, risipindu-ne rodul muncii grele pentru bunăstarea șmecherilor.

Nu suntem toți chiar atât de tonți. Nu ne dovedim mereu incapabili să descifrăm jocul politic, indiferent cât de complex și diabolic organizat ar fi acesta. Doar că nu avem încotro. Nu avem alternativă. De aceea, am început să stăm pe-acasă în ziua alegerilor, să privim insistent ecranul televizorului cu speranța că, la ora 21:00, să aflăm că au câștigat ai noștri. Doar că ai noștri, ăia care să țină cu noi de- adevăratelea, nu prea există. Poate ar trebui să înțelegem odată că politicienii lucrează pentru clienții lor. Doar pentru clienții lor. Iar aceștia, măcar o dată la patru ani, sunt alegătorii. Ce rost ar avea să-și bată capul cei din fotoliile luxoase de parlamentari sau miniștrii cu niște oameni care nu sunt buni nici măcar să le ofere o ștampilă pe buletinul de vot? Așa că nu vă mirați dacă veți vedea că un socialism sinistru combinat cu capitalism sălbatic (dar asta numai pentru apropiații puterii) vor câștiga teren în România. Se spune – pe bună dreptate – că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită. Poate ar trebui să ne gândim cu mai multă seriozitate la chestiunea asta.

Claudiu Șerban,
director editorial, Capital

Te-ar putea interesa și: