Spaţiul a fost ales  strategic: pe trotuarul din fața restaurantului nou deschis, vizavi de Centrul Comercial Unirea, numărul trecătorilor se ridică la câteva sute de mii zilnic în timpul orelor de vârf.

”Avem o locație care ne avantajează, întrucât restaurantul nostru se află la intersecția mai multor mijloace de transport în comun, precum stația de metrou Unirii 1, tramvaiele din zona Mitropoliei și stațiile de autobuz din fața restaurantului”, a declarat Maria Ion, deținătoarea restaurantului Subway Unirii.

Meniul Subway include sandwich-uri, salate şi alte produse, unităţile având şi opţiunea de catering, iar serviciul de livrare la domiciliu va fi disponibil când vor fi suficiente unităţi care să acopere aria de livrare.

 Franciza pentru un Subway costa 7.500 de euro pe lună, iar partenerii Subway vor plăti, totodată, o sumă reprezentând 8% din afaceri pentru fondul de franciza şi 4,5% din vânzări pentru fondul de publicitate.

Din 2011, când compania a deschis primul său restaurant în București, Subway a continuat să se extindă, ajungând la 20 restaurante în țară, în oraşe  precum Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Ploiești, Pitești, Suceava și Sibiu. Subway intentioneză să aibă, peste doi ani, 40 de unităţi pe piaţa românească.

Înfiinţat în anul 1965, în Connecticut, SUA, Subway deţine în prezent peste 36.000 de restaurante, în 98 de ţări. Produsele de bază sunt sandwich-urile, gamă completată de preparate crocante (crisps), supe, prăjiturele americane, băuturi calde şi reci.

Principalii competitori ai Subway pe piaţa românească sunt lanțurile de tip fast-food KFC, franciză controlată pe plan local de omul de afaceri Puiu Popoviciu (52 de restaurante), McDonald’s (67) şi Springtime (23).

Piața românească a localurilor de tip fast-food a ajuns la 500 de milioane de euro, adică jumătate din întregul domeniu de restaurante.