"Modelul fiscal propus este dăunător pentru România şi defavorizează toate companiile, fie ele naţionale sau multinaţionale, ducând la pierderea atractivităţii amplasamentului investiţional pentru companiile germane. Măsurile anunţate vor avea efecte negative directe nu doar asupra companiilor, ci şi asupra populaţiei României. Pe termen mediu aceste măsuri ar putea duce la reducerea locurilor de muncă şi a investiţiilor, ceea ce va atrage după sine alte consecinţe negative, de exemplu exodul forţei de muncă bine calificate, o tendinţă de pe urma căreia România suferă deja", se arată în documentul citat. 

Potrivit reprezentanţilor investitorilor germani în România, a face o deosebire între companiile româneşti şi cele străine sau multinaţionale este o eroare şi nu avantajează pe nimeni. 

"Companiile germane sunt parte integrantă a economiei româneşti. Ele sunt totodată bine integrate în sistemele naţionale, regionale, locale şi realizează o contribuţie decisivă la valoarea adăugată brută, dar şi la creşterea competitivităţii prin transferul de know-how. Aceste companii investesc intens în formarea angajaţilor, în cercetare şi dezvoltare, deseori în colaborare cu instituţii de cercetare naţionale, dar şi în dezvoltarea tehnologică a companiei. Circa 7.500 de companii germane, respectiv cu capital german, sunt active în România. Acestea sunt astfel un important angajator, care în ultimii ani a contribuit decisiv la crearea şi asigurarea de locuri de muncă în România", subliniază comunicatul. 

AHK România precizează că a arătat, în nenumărate rânduri, că predictibilitatea, stabilitatea, transparenţa şi statul de drept sunt deosebit de importante pentru a putea planifica noi investiţii şi pentru ca activităţile economice să se deruleze cu succes. 

Germania este, prin schimburile comerciale de peste 26 miliarde de euro (peste 20% din comerţul exterior al României), cel mai important partener comercial şi economic al României. 

Înfiinţată în septembrie 2002, AHK România numără în prezent peste 550 de firme membre. 

Noul program de guvernare postat joi pe site-ul Camerei Deputaţilor prevede măsuri precum înlocuirea impozitului pe profitul companiilor cu un impozit pe cifra de afaceri, posibil în trei trepte, amânarea pentru 2019 a reducerii TVA de la 19% la 18%, extinderea, de anul viitor, a cotei reduse de TVA de 5% şi în cazul vânzării de locuinţe sub 120 mp, majorarea la 1% din cifra de afaceri a tarifelor percepute de reglementatorii pieţelor de energie şi de telecomunicaţii, ANRE şi ANCOM, şi o taxă de solidaritate care ar putea fi plătită de angajaţii cu salarii nete mai mari de 14.500 de lei. De asemenea, se are în vedere diferenţierea salariului minim în funcţie de studii. 

 AGERPRES