La nivel mondial, suprafeţele certificate bio au crescut spectaculos în ultimii ani. Numai în perioada 1999-2009 aproape că s-au triplat, ajungându-se la un nivel de 37 milioane de hectare, potrivit unui studiu realizat de Programul pentru Alimentaţie şi Agricultură al Institutului independent fondat de către agroeconomistul american Lester Brown în 1974.

Australia, Noua Zeelandă şi statele din zona Pacificului deţin cea mai mare suprafaţă (12,1 milioane de hectare), devansând Europa (10 milioane de hectare) şi America latină (8,4 milioane de hectare). Trebuie menţionat însă că Europa a avut în perioada 2009-2010 cel mai mare ritm de creştere (9%). America de Nord dispune de doar 2,6 milioane de hectare bio, iar Asia de 2,8 milioane de hectare şi Africa, cu puţin peste 1 milion de hectare.

Pe de altă parte, SUA este cea mai dinamică piaţă cu o creştere a vânzărilor de 11,5% în 2011 fiind atins un nivel de 31,5 miliarde de dolari. Trebuie remarcat însă şi ritmul de creştere a exporturilor indiene (20%), pe fondul reducerii uşoare a suprafeţelor cultivate bio în această ţară (0,8 miliaone de hectare). India are cei mai mulţi agricultori certificaţi bio (400 551 în 2010). Un alt jucător important pe piaţă este şi China, cu suprafeţe de 1,4 milioane de hectare.

În 2010, un număr de 84 de ţări au adoptat reglementările privind agricultura bio, definită ca «un sistem de producţie care se bazează pe procese ecologice cum ar fi reciclajul deşeurilor în detrimentul elementelor de sinteză precum îngrăşămintele sau pesticidele chimice”.