Comentariul său vine în urma presiunilor realizate în ultimele luni de investitorul activist Daniel Loeb faţă de Sony pentru a vinde până la o cincime din activele din zona de divertisment ale companiei. Sony a respins oficial oferta la începutul lunii august, susţinând că unităţile sale de filme, producţie TV şi muzică au fost parte integrantă a strategiei sale de revitalizare.

„Daţi-mi voi să abordez în primul rând chestiunea TV. Ei bine, afacerea TV nu este cu siguranţă de vânzare“, a declarat Hirai la CNBC. Speculaţia cum că Sony ar putea vinde o parte din afacere a venit ca urmare a profiturilor dezamăgitoare înregistrate de divizia de producţie TV şi după o serie de eşecuri de box-office.

Scăderile din afacerea TV sunt de mult timp un motiv de îngrijorare pentru Sony, care a fost considerat odată un pionier al electronicelor de larg consum, dar a pierdut foarte mult în ultimul deceniu.

Compania face acum tot posibilul pentru a câştiga o cotă de piaţă mai mare pe piaţa smartphone-urilor, dominată de rivalii săi Samsung şi Apple.

La târgul de electronice de la Berlin, Sony a lansat cel mai recent smartphone, modelul Xperia Z1 rezistent la apă, care are un ecran de 5 inch şi o cameră pe spate de 20,7 megapixeli.

„Este o piaţă dificilă, dar avem un produs câştigător. Ceea ce am pus în Xperia Z1 va da pe spate consumatorii din întreaga lume“, spune Hirai.

Potrivit companiei de cercetare Gartner, Sony a avut o cotă de 2,2% din piaţa de telefonie mobilă la nivel mondial în al doilea trimestru, cu mult sub Samsung, Nokia şi Apple, care au avut 24,7%, 14% şi respectiv 7,3% din piaţă.

Sony a avut un profit net de 3,5 mld. de yeni (35 mil. dolari) în trimestrul aprilie-iunie, faţă de o pierdere de 24,64 mld. yeni în aceeaşi perioadă a anului trecut. În spatele saltului făcut de profit stă creşterea de 36% a vânzărilor diviziei de comunicare şi produse mobile.

Hirai a recunoscut că încă „mai are un drum lung de parcurs“ în ceea ce priveşte îmbunătăţirea situaţiei financiare a Sony, remarcând slăbiciunea din Europa şi alte pieţe emergente.

Lansarea Xperia Z1 a coincis cu lansarea smartwatch-ului de la Samsung – Galaxy Gear – un accesoriu pentru telefoanele sale Galaxy, cu un ecran mic care oferă funcţii de bază, precum fotografii, apeluri hands-free şi mesagerie instant.

<object id="cnbcplayer" height="380" width="400" classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" codebase="http://download.macromedia.com/pub/shockwave/cabs/flash/swflash.cab#version=9,0,0,0" > <param name="type" value="application/x-shockwave-flash"/> <param name="allowfullscreen" value="true"/> <param name="allowscriptaccess" value="always"/> <param name="quality" value="best"/> <param name="scale" value="noscale" /> <param name="wmode" value="transparent"/> <param name="bgcolor" value="#000000"/> <param name="salign" value="lt"/> <param name="flashVars" value="startTime=000"/> <param name="flashVars" value="endTime=000"/> <param name="movie" value="http://plus.cnbc.com/rssvideosearch/action/player/id/3000195714/code/cnbcplayershare" /> <embed name="cnbcplayer" PLUGINSPAGE="http://www.macromedia.com/go/getflashplayer" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" bgcolor="#000000" height="380" width="400" quality="best" wmode="transparent" scale="noscale" salign="lt" src="http://plus.cnbc.com/rssvideosearch/action/player/id/3000195714/code/cnbcplayershare" type="application/x-shockwave-flash" /></object>

SURSA: CNBC


Te-ar putea interesa și: