După mulți ani de zile, când se statea la coadă la cele două porți de acces, prevăzute cu câte două bariere individual (pe fiecare poartă), o explicație greu de găsit indiferent căt te-ai strădui, s-au mai făcut două culoare de acces în parcarea sosiri. Bună soluție, astfel se pierde mai puțin timp până ajungi să parchezi și să-ți primești oaspetele venit din cele patru zări.

Acum poți urmări spectacolul oferit la cele patru porți, depinde însă de culoarul ales: jocul fascinant al ridicării și coborârii primei bariere, pătrunderea către a doua barieră, reprezentația dată de oamenii disperați care nu au dexteritatea de a lipi mașinile de automatul parcării și nici nu au fost prevăzuți de Dumnezeu cu mâini interminabile, coborâtul din mașină sau saltul acrobatic prin geamul mașinii în disperarea de a apăsa butonul magic care ar urma să deschidă a doua barieră, acordea cu eforturi măcinitoare a mult râvnitul jeton. Spectacolul face toți banii, bani pe care urmează să-i dai mai târziu, mult mai târziu la plecare. Fascinant, încântător și, toate astea, la un cost mai mic față de un bilet la teatru…

Comedia nu se sfârșește, regizorul ți-a mai pregătit ceva, dacă ai norocul să intri pe porțile nou amenajate, deși sunt de ceva timp, faci dreapta, in față fiind un rând de mașini frumos aliniate și te trezești rapid prins în ambuteiaj. Mașinile din față s-au oprit, din spate vin altele. Aștepți, poate se face o manevră de parcare, durează, timpul trece, este prea mult, totul este blocat, lumea începe să se agite, claxoane scurte, cine o fi ”civilizatul” ăla care a blocat…

Explicația vine de la un veșnic, mereu autoritar și nervos, Zeu al parcării.  Paznicul, sau cum s-o chema el, apare gesticulând amplu, ca într-un film mut, și ne spune să dăm înapoi, că suntem pe sens unic, că am intrat greșit…toți ?!?! Nu am văzut semnul de interzis și în față avem o barieră, altă barieră (or fi fost la promoție, la una dăm două). Care semn, că nu este? Ăla pe care îl stricați tot dumneavoastră, vine răspunsul ”politicos” al Zeului. Ne conformăm, începem manevrele cu priceperea mai mare sau mai mică a fiecăruia și cu voluntari dispuși să ne ghideze în speranța că mașinile vor râmâne intacte.

După ceva timp, considerabil de altfel,  în care persoana pe care trebuia să o preiau, a făcut deja toate formalitățiele de trecere de punctul de control, ajung să parchez, să fiu fericitul posesor a unui loc bine plătit.

Și, până să ajung la oftalmolog, mă duc să văd cât de grav îmi sunt afectați ochii, medicul o sa-mi spună gradul de miopie. Surpriză,  sunt orb, orb, orb! Oricât mă strădiesc, reiau parcursul, nu văd niciun semn care să-mi interzică virajul la dreapta. Și totuși, mă încăpățânez, Zeul parcării sigur știe ceva.

Verific și accesul la porțile din stânga, cele vechi. Minune, brusc vederea imi revine, două semne ”obisite” își fac apariția.

 

Oare administratorul parcării de la terminalul sosiri al Aeroportului Otopeni s-ar putea opri din numărat banii încasați și să facă o vizită în aceasta, să observe că niste semne ar mai trebui puse sau schimbate, că pe platforma superioară încep să fie cratere, că riști să-ți distrugi roțile de la valiză pe cimentul sau pavajul pus?

 

Te-ar putea interesa și: