Adrian Alexandrov, în lacrimi. A făcut personal anunțul dureros despre Elena Udrea: După 6 ore…

Adrian Alexandrov, în lacrimi. A făcut personal anunțul dureros despre Elena Udrea: După 6 ore…

SURSA FOTO: Facebook - Elena Udrea, Adrian Alexandrov

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 29 iunie 2025, 16:48

Elena Udrea a ajuns pe patul de spital! Alexandru Alexandrov a trăit spaima anului! Fostul ministru al Turismului a fost transportată de urgență la spital, cu o stare de rău accentuată.

Elena Udrea, de urgență la spital!

Elena Udrea a fost transportată de urgență la Spitalul Județean din Ploiești, în jurul orei 6:00, în urma unei stări de rău accentuate. Informația a fost confirmată, la TV, de partenerul ei de viață, Alexandru Alexandrov, care a făcut o serie de declarații șocante privind modul în care a fost gestionată situația de către autorități.

Potrivit acestuia, Udrea ar fi acuzat dureri de mai mult timp, dar a tratat simptomele cu superficialitate. În această dimineață, însă, starea ei s-ar fi agravat brusc, cel mai probabil din cauza stresului acumulat în ultimele zile și a lipsei totale de sprijin emoțional. Interdicția de a-și vedea fiica ar fi contribuit semnificativ la declinul stării sale de sănătate.

Alexandru Alexandrov lansează acuzații grave la adresa sistemului penitenciar

Alexandrov a susținut că sistemul penitenciar nu a făcut nimic pentru a o ajuta pe Elena Udrea în această situație limită. El a afirmat că familia a fost anunțată abia după șase ore de la incident. Mai mult, el a aflat ce s-a întâmplat nu de la autorități, ci din presă, prin intermediul avocaților.

Elena Udrea, Adrian Alexandrov
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Potrivit spuselor sale, în cei trei ani de detenție, Udrea nu a mai primit nicio permisie de a petrece timp cu fiica ei acasă, fiind nevoită să se mulțumească cu două ore pe săptămână în penitenciar.

Partenerul fostului ministru al Turismului a criticat dur sistemul penitenciar, spunând că, dacă aceasta este maniera în care autoritățile înțeleg să-și facă datoria, atunci este clar că lipsa de umanitate domină instituțiile responsabile de detenție.

„A fost transportată de urgență la spital în jurul orei 6:00, cu o stare de rău accentuată, probabil și situația de stres din ultimele zile a accentuat această stare, precum și lipsa oricărui sprijin uman, inclusiv interdicția de a-și vedea fetița.

Ea a mai avut niște semne de dureri, dar a tratat superficial toată povestea. Se pare că azi dimineață durerile au fost atât de mari, încât a fost nevoită să sune la ambulanță.

Eu am aflat de la avocații Elenei, care a rândul lor au aflat din presă despre ce s-a întâmplat. Eu am trimis mail și mesaj către penitenciar și abia în jurul orei 11:00, deci după șase ore mi-au confirmat că au dus-o pe Elena la spital.

În 3 ani, ea nu a mai primit nicio permisie să stea cu fetița ei acasă, doar acolo, în penitenciar, timp de 2 ore pe săptămână. Dacă ăsta este modul în care ei înțeleg să-și facă treaba în sistemul penitenciar, am aflat de la alții că a fost dusă la spital și ei mi-au comunicat după 6 ore,” a declarat el în exclusivitate la Realitatea PLUS.

Vezi aici mai multe detalii despre situația fostului ministru.

Informații articol
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.