Oamenii nu vor mai putea plăti cu bani cash cumpărăturile de la 1.000 de lei în sus

La revedere, plata cu bani cash! Guvernul României a pus în dezbatere publică un proiect de lege care reduce limita maximă a sumei pe care o pot plăti în numerar PFA-urile și persoanele juridice. Proiectul de lege modifică legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar.

Va scădea de la 5.000 de lei la 1.000 de lei de persoană suma maximă zilnică pe care o poate plăti în numerar următoarele categorii:

  • persoane juridice;
  • persoane fizice autorizate;
  • întreprinderi individuale;
  • întreprinderi familiale;
  • liber profesionişti;
  • persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent;
  • asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane.

În plus, în magazinele „cash and carry”, adică în magazinele de tip angro, se va putea plăti cu bani cash doar maximum 2.000 de lei/zi pentru aceleași categorii de oameni. Pragul actual este de 10.000 de lei. Tot ce depășește aceste sume trebuie achitat numai prin card bancar.

Plăţile cu bani cash sunt generatoare de plăţi la negru

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a vorbit, miercuri seară, despre limita de 2.000 de lei pentru plăţile cash în magazinele „cash and carry”. Potrivit lui, plăţile cu bani cash sunt generatoare de plăţi la negru.

„În felul acesta noi trebuie să fim foarte duri cu fenomenul de combatere a evaziunii fiscale, iar una dintre aceste modalităţi este să instituim un regim mai aspru pentru ceea ce înseamnă plăţile în numerar. 2000 de lei înseamnă o limită rezonabilă pentru aceste plăţi în numerar. Deja avem card bancar, avem instrumente de plată moderne, haideţi să apelăm la ele”, a explicat demnitarul, după ce s-a terminat ședința de guvern.

Reamintim că în magazinele „cash and carry” din România NU se vor mai putea efectua plăţi cu bani cash mai mari de 2.000 de lei. Până acum, limita era mult mai mare, de 10.000 de lei. Legea prevede un plafon şi pentru achitarea facturilor către furnizorii de bunuri şi servicii. Acestea nu vor mai putea fi achitate cu bani cash dacă depăşesc valoarea de 1.000 de lei.

Ministrul Marcel Boloș a vorbit și despre veniturile pe care le obţine România în urma măsurilor fiscale adoptate. Executivul a încercat, până acum, să facă estimări cât mai prudente. Potrivit lui, în astfel de momente în care avem de-a face cu sustenabilitatea financiară a României, cel mai bine este să fim prudenţi. Avem 16,8 miliarde lei pe partea de măsuri fiscale.

În plus, mai avem prevederile care se regăsesc în alte acte normative şi care ne mai aduc bani suplimentari. Banii aceia nu se văd acolo, ci sunt socotiţi separat, a zis el.

După ce se vor implementa măsurile financiare, situaţia va fi reevaluată. Pe partea de cheltuieli, Executivul are o evaluare prudentă pentru că aici contează fiecare evaluare pe care o face. Toate aceste lucruri se vor vedea în impactul bugetar pe anul viitor şi ipotezele de lucru pentru elaborarea legii bugetului de stat pe 2024.

„Aici pot să răspund că impactul bugetar de la început era mai mic decât cel de pe măsurile fiscale şi impactul pe care l-am luat în calcul şi sigur e posibil să avem economii de cheltuială mult mai consistente, dar nu e bine să avem supraestimări, am văzut unde pot duce aceste situaţii şi cred că trebuie să fim prudenţi. Îndemnul este la prudenţă”, a explicat Marcel Boloș.