Avertismentul renumitului medic a venit după ce utoritățile ucrainene au depistat primele urme de Salmonella, viermi si E. Coli după distrugerea barajului de pe Nipru și au decis închiderea completă a plajelor din Odesa. Mai mult, a fost interzis și pescuitul.

Medicul le-a oferit românilor mai multe recomandări

Totuși, dr. Adrian Marinescu le-a transmis românilor să meargă liniștiți pe litoral deoarece nu există risc de îmbolnăvire cu holeră.

„Mergeți la mare și respectați reguli de bun-simț. La fel cum este indicat să consumați știri din surse sigure, este recomandat să beți apă din surse sigure, apă îmbuteliată. Lucruri de bun-simț cotidiene, spălați-vă pe mâini, consumați fructe de mare bine gătite. Stridii – moluște care se mănâncă doar crude – nu există în Marea Neagră. Ele pot fi doar importate din Mediterana, iar acolo nu a ajuns viitura din Ucraina, bine, n-a ajuns ea la Sulina.

Turiștii de pe litoral ar fi mai bine să fie preocupați de toxiinfecțiile alimentare, de igienă, de sursa apei de consum. Ca sfat, este bine să consumați midii de Mediterana, în Marea Neagră, o mare închisă, sunt cam multe șantiere navale. Miniul de plumb – cel care provoacă saturnismul – de exemplu, este chiar mai periculos ca holera”, a declarat dr. Adrian Marinescu pentru Gandul.

Rapoartele OMS arată că nu există nici un caz raportat în momentul de față

De asemenea, rapoartele realizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) arată că în toată Ucraina, nu numai în zona excentrică a barajului rupt de la Kahovka, nu există nici un caz raportat în momentul de față.

La rândul său, ministrul Sănătății a explicat că nu există niciun pericol pe litoralul românesc, subliniind și că vibrionul holeric duce la îmbolnăvire atunci când este înghițit, în cantitate mare, din ape poluate.

Alexandru Rafila a subliniat că nici măcar în Ucraina, unde oamenii ar putea fi nevoiți să bea apă contaminată, nu există o astfel de problemă.

„Nu există niciun pericol şi eu sfătuiesc toți românii să meargă la mare, nu e niciun fel de pericol din acest punct de vedere. Vibrionul holeric produce îmbolnăviri atunci când este înghițit în cantitate mare din ape care sunt poluate, dar nu se referă la apa de mare. În general, nu bem apă de mare”, a spus Alexandru Rafila.

Amintim că holera este o boală infecțioasă intestinală acută, contagioasă, cauzată de o bacterie, respectiv vibrionul holeric (serogrupurile Vibrio cholera O1 varianta Tor și O139), care se transmite pe cale fecal-orală. De obicei, holera este o boală răspândită prin apă contaminată.