Adevărul despre acordul privind cerealele dintre Rusia și Ucraina. Ce conține, de fapt, documentul

Adevărul despre acordul privind cerealele dintre Rusia și Ucraina. Ce conține, de fapt, documentul

Sursă: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 26 iulie 2022, 09:53
Din cuprinsul articolului

Rusia și Ucraina au încheiat săptămâna trecută la Istanbul un acord privind exportul de cereale. ONU și Turcia au avut un rol cheie în acest sens, însă ce conține, de fapt, documentul? Mathias Alencastro, cercetător la Centrul Brazilian de Analiză și Planificare; predă relații internaționale la UFABC, a scris o opinie cu privire la acest aspect.

Cu un guvern funcțional, Brazilia poate juca, la scara Sudului Global, rolul pe care Turcia l-a avut în privinţa acordului. Pe măsură ce Brazilia dispare din diplomația mondială, înecată în marea minciunilor lui Jair Bolsonaro, comunitatea internațională a început să răspundă haosului geopolitic provocat de invadarea Ucrainei.

Conduși de o ONU mai activă și de o Turcie întărită de rolul său regional strategic, reprezentanții ucraineni și ruși au semnat, vineri (22 iulie), primul acord care vizează ridicarea blocadei de la Marea Neagră, unul dintre principalii vectori ai escaladării prețurilor unor alimente care a răsturnat guverne, a condus la înăsprirea unor politici monetare și a sporit riscul unei recesiuni globale.

Dacă miniştri apărării rus și al al infrastructurii ucrainean au refuzat să stea la aceeași masă, realitatea este că Kievul și Moscova au negociat activ și au semnat documente identice, arată Folha Online. 

Temporar, pactul urmărește să permită circulația navelor paralizate în porturile ucrainene de la începutul conflictului și să elibereze stocurile de cereale. Pe de altă parte,va fi înlesnită circulaţia maritimă rusească, puternic zguduită de sancțiuni. Acordul ar fi reînnoit automat cu patru luni de acum înainte, dacă va avea succes, ceea ce este departe de a fi garantat.

Deși precar și permanent amenințat de volatilitatea războiului, acordul rămâne în istorie ca primul efort concret de refacere a relațiilor dintre Occident și Est în lumea post-Ucraina. Toate părțile par să recunoască faptul că disputa privind suveranitatea teritorială este ireconciliabilă în prezent. Diplomația a lăsat deoparte rezolvarea conflictului și a început să caute dispozitive care să asigure cooperarea internațională pe măsură ce situația evoluează pe câmpul de luptă.

Echipa diplomatică a lui Lula pare să fi simțit schimbarea direcţiei vântului. Mai mult decât să stoparea isteriei bolsonariste, punerea la cale a unei întâlniri a candidatului cu ambasadorii BRICS, menționată în „Folha”, urmărește să poziționeze un viitor guvern brazilian în acest proces. Condusă de un guvern funcțional, Brazilia poate juca, la scara Sudului Global, rolul pe care l-a jucat Turcia în această săptămână.

Războiul va deveni o obișnuință

Aranjamentul privind cerealele este doar primul al diplomației de urgență care se așteaptă să devină tot mai obişnuită în următoarele luni. Următorul mare test va fi COP-27, la Cairo, când Washingtonul și Beijingul vor trebui să arate dacă pot să continue efortul împotriva încălzirii globale.

Apoi, lumea se va opri să vadă cum se vor comporta Europa și Rusia odată cu sosirea iernii. Pe baza acordului Mării Negre, mulți vor susține o negociere pentru a împiedica întreruperea totală a cooperării energetice. În caz contrar, capitalele europene vor fi amenințate de instabilitatea socială, iar Moscova va trebui să facă față unui al doilea șoc economic după cel provocat de sancțiuni.

Diplomația de urgență nu se referă la pragmatismul comercial, ci la necesitatea de a împiedica vulnerabilizarea sporită a populaţiei mondiale de către conflictele dintre superputeri.

Informații articol
Publicat în: Profesioniști
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.