Acţionarii TAROM au revocat din funcţie trei dintre membrii Consiliului de Administraţie al companiei

Acţionarii TAROM au revocat din funcţie trei dintre membrii Consiliului de Administraţie al companiei
Publicat de Diana State State la 7 mai 2014, 15:30

Adunarea Generală a Acţionarilor TAROM a revocat din funcţie, miercuri, trei dintre membrii Consiliului de Administraţie al companiei, au declarat, surse din Ministerul Transporturilor, citate de Agerpres.

Cei trei membri care au fost înlocuiţi în Consiliul de Administraţie al companiei sunt Manuel Donescu (vicepreşedintele CA) – fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Florin Luca – strategic în domeniul bancar şi Bogdan Speteanu, CEO BCR Leasing.

În CA au rămas Dante Stein (preşedintele CA) – fost consilier al prim-ministrului şi Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism /ANT/.

Compania TAROM a fost înfiinţată în 1954, iar din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam. Din 1993 a devenit membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA). 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.