Acordul post-brexit, din ce în ce mai departe. Ursula von der Leyen anunță o perioadă dificilă
Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la începutul anului 2020, însă nici acum, cele două mari puteri nu au reșit să ajungă la un acord. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene este de părere că vor urma momente dificile.
În urma unei discuții telefonice purtate cu premierul englez, Boris Johnson, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat joi seară că „depăşirea” divergenţelor dintre Londra şi UE în negocierile post-Brexit va fi „foarte dificilă”, scrie AFP, citată de Agerpres.
Anunțul a fost făcut pe pagina personală de twitter, iar potrivit președintei CE, deși au fost făcute progrese importante, divergențele rămân în picioare.
„Am discutat cu Boris Johnson despre stadiul negocierilor dintre UE şi Regatul Unit. Am salutat progrese importante legate de numeroase subiecte. Cu toate acestea, rămân serioase divergenţe, în special privind pescuitul. Depăşirea lor va fi va fi foarte dificilă. Negocierile vor continua mâine”, a scris pe Twitter şefa executivului european.
Regatul Unit este pesimist
De cealaltă parte, în cursul zilei de joi, ministrul britanic Michael Gove a estimat că şansele încheierii unui acord comercial între Uniunea Europeană şi Regatul Unit sunt mai mici de 50%, afirmând că rămân unele diferenţe ”chiar în centrul” mandatului de negociere al guvernului de la Londra, transmite Reuters.
”Cred că din păcate este mai probabil să nu ajungem la un acord”, a declarat Gove în faţa parlamentarilor britanici.
Acesta mai preciza că orice eventuală perturbare în porturile britanice după încheierea perioadei de tranziţie, la 31 decembrie, va fi de scurtă durată.
”Mă aştept ca, după câteva zile sau săptămâni de potenţiale perturbări, lucrurile să se rezolve de la sine şi să ajungem la o nouă normalitate aproximativ la începutul anului viitor”, a menţionat oficialitatea britanică.
În același timp, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, le-a transmis joi europarlamentarilor că un astfel de acord în zilele următoare este posibil, dar dificil, mai ales din cauza dosarului pescuitului. Menţinerea accesului pescarilor europeni în apele britanice, respinsă de Londra, se numără printre chestiunile divergente la aceste tratative, un subiect sensibil în special pentru Franţa şi Olanda.
În absenţa unui acord, relaţiile comerciale dintre Regatul Unit şi UE vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
Spre deosebire de optimismul arătat de europeni, purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson a declarat joi că o ieşire a Regatului Unit din piaţa unică europeană şi uniunea vamală fără încheierea unui acord de liber schimb până pe 31 decembrie ”rămâne rezultatul cel mai probabil”.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





