Acord în domeniul militar între România și Turcia

În cadrul vizitei oficiale efectuate la Ankara, Republica Turcia, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat împreună cu omologul său, Yașar Güler, Acordul-cadru între Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia în domeniul militar, a transmis Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Acordul reflectă dorința celor două părți de actualizare a cadrului juridic al cooperării, care va permite extinderea și aprofundarea relațiilor în domeniul apărării, având în vedere dinamica în creștere a activităților bilaterale și schimbările recente din mediul de securitate.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat că „acordul semnat astăzi reflectă nivelul actual al relațiilor militare cu Turcia, unul dintre cei mai importanți parteneri strategici ai României, mai ales în contextul împlinirii a 100 de ani de relații militare și diplomatice între țările noastre”.

Programul vizitei ministrului român al apărării naționale a inclus o rundă de convorbiri oficiale, vizitarea Agenției pentru Industria de Apărare şi a unor facilităţi din domeniu, precum și depunerea unei coroane de flori din partea delegației române la Mausoleul Anıtkabir, unde odihnește Mustafa Kemal Atatürk, se mai arată în comunicat.

Angel Tîlvăr, întâlnire cu Marjan Šarec

Marți, pe data de 3 octombrie, ministrul Apărării a avut o întâlnire bilaterală cu omologul său sloven, Marjan Šarec. Aceasta a avut loc în marja Forumului de Securitate de la Varşovia, activitate la care ambii miniștri participă în perioada 2-4 octombrie.

Principalele subiecte abordate identificarea unor oportunități concrete de aprofundare a cooperării militare, atât în context regional, cât şi în cadrul NATO sau UE, precizează Ministerul Apărării într-un comunicat de presă.

„Apreciez cooperarea în domeniul apărării pe care țările noastre o au și pe care îmi doresc să o consolidăm, atât prin intensificarea dialogului politico militar, cât și prin aprofundarea cooperării practice, precum exerciții militare în comun sau cooperare în domeniul industriei de apărare. Am mulțumit ministrului Šarec pentru decizia țării sale de participare cu trupe la Grupul de Luptă pentru Apărare Colectivă NATO din România„, a declarat acesta.

În contextul războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, cei doi miniștri au discutat despre continuarea sprijinului multidimensional pe care România şi Slovenia îl acordă Kievului. În acest cadru, ministrul Tîlvăr a evidențiat necesitatea acordării unei atenții speciale Republicii Moldova, un stat aflat în imediata vecinătate a conflictului.

România este extrem de importantă în regiune

În context regional, România acordă o importanță majoră deținerii Președinției Procesului reuniunilor miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (South-Eastern Europe Defence Ministerial/SEDM), evidențiind obiectivele asumate și promovarea unor noi proiecte, precum reziliența sau acceptarea unor noi membri, contând pe sprijinul sloven în cadrul procesului decizional.

„Apreciem faptul că Reuniunea Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est reprezintă un format de cooperare regional care promovează valorile euro-atlantice și ne dorim foarte mult să revigorăm această inițiativă”, a evidențiat oficialul român.

A fost subliniată importanța particulară pe care România o acordă Balcanilor de Vest. În acest sens, România și-a sporit considerabil contribuția cu personal şi forţe în cadrul Operaţiei Althea, în Bosnia-Herțegovina, și este pregătită să preia comanda acestei misiuni în anul 2025. Totodată, țara noastră acordă o atenție sporită actualelor evoluții de securitate din Kosovo.

„Considerăm că este foarte important să ne menținem sprijinul pentru asigurarea stabilității și securității în Balcanii de Vest. Vedem zilele acestea cât de volatilă este situația de securitate. România rămâne ferm angajată în regiune, iar dovada clară este prezența cu un număr semnificativ de militari români la misiunile și operațiile NATO și UE „, a spus ministrul Tîlvăr.

În contextul actualelor provocări de securitate, cei doi oficiali au reiterat nevoia continuării interacțiunii bilaterale la toate nivelurile, cu scopul de a consolida eforturile comune, prin aprofundarea colaborării în domeniul apărării, se mai arată în comunicat.