Această țară nu este doar CO2 neutră — are emisii negative de carbon
În Munții Himalaya, între China și India, se află Regatul Bhutan, o țară ce s-a angajat să fie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon pentru totdeauna. În acest discurs înălțător, Tshering Tobgay, prim-ministrul Bhutanului, prezintă misiunea țării sale de a pune fericirea înaintea creșterii economice și stabilește un standard mondial pentru conservarea mediului înconjurător.
Economia noastră e mică, dar lucrurile devin interesante abia acum. Învățământul e complet gratuit. Tuturor cetățenilor le e garantat învățământul de bază gratuit, iar cei merituoși au dreptul la studii universitare gratuite. Asistența medicală e și ea gratuită. Consultațiile medicale, tratamentele, medicamentele: toate sunt oferite de stat. Reușim să facem asta pentru că administrăm cu mare grijă resursele noastre limitate și pentru că respectăm misiunea de bază a INF, adică dezvoltare cu păstrarea valorilor. Economia noastră e mică, iar noi trebuie să o întărim. Creșterea economică e importantă, dar creșterea economică nu trebuie să submineze cultura noastră unică sau mediul nostru imaculat.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





