Sebastian Burduja susține o tranziție pragmatică și inteligentă spre energia verde

Sebastian Burduja, ministrul interimar al Energiei, crede că tranziția spre energia verde ar trebui să fie pragmatică și inteligentă. În opinia sa, Uniunea Europeană (UE) are nevoie de un acord inteligent, nu doar de un acord verde „care se bazează exclusiv pe ideologie”.

„Într-adevăr, sistemul energetic de astăzi este cu totul diferit faţă de cum era acum 35 de ani. Această ţară a îmbătrânit, la fel cum şi restul Europei de Est a trecut printr-o schimbare uriaşă în 1990, o tranziţie dureroasă, fără îndoială, dar, cu siguranţă, atât partea de producţie, cât şi cea de consum din sectorul energetic sunt fundamental diferite astăzi.

Avem mult mai puţină predictibilitate, mult mai puţină echilibrare, costuri de echilibrare mult mai mari, aş spune, şi, desigur, impactul schimbărilor noastre şi al schimbărilor din sistem este absolut uriaş. (…) Cred că astăzi tranziţia trebuie să fie pragmatică şi inteligentă.

Nu mi-am făcut prea mulţi prieteni la Bruxelles – scuze prietenilor noştri din DG Energy – dar am fost foarte vocal în legătură cu nevoia unui acord inteligent, nu doar a unui acord verde care se bazează exclusiv pe ideologie”, a susţinut oficialul român la conferinţa „Grids of the future – The rise of electrification – Romania’s role in Europe’s energy security and competitiviness”.

România, numărul 1 în UE la reducerea emisiilor de CO2

Acesta a reamintit tuturor că România a fost numărul 1 în UE la reducerea emisiilor de dioxid de carbon: 77%, faţă de media UE de 35%. România a închis multe dintre termocentralele pe cărbune, o mare parte din industria grea a dispărut, iar acum, când consumul este mare, importă din terţe surse.

„Asta ne face mai vulnerabili, plătim mai mult decât ar trebui şi nu suntem nici mai curaţi, nici mai verzi”, a recunoscut ministrul interimar al Energiei.

„Acestea sunt, din păcate, efectele unei terapii de şoc destul de agresive (…) în cadrul Pactului Verde (Green Deal – n. r.). Cred că a sosit momentul să punem pragmatismul şi înţelepciunea pe primul plan şi să decidem împreună că ordinea corectă a priorităţilor este: securitatea energetică, accesibilitatea şi competitivitatea energiei şi, abia la final, tranziţia sau energia verde”, a adăugat el.

Sebastian Burduja: Nu există tranziţie fără transmisie

În opinia sa, nu există tranziţie fără transmisie. El a subliniat că, deși această componentă este mai puțin atractivă în comparație cu noile capacități de producție, cum ar fi parcurile solare sau turbinele eoliene, rețelele de transport – adesea considerate ca un lucru de la sine înțeles – necesită investiții de miliarde de euro, inclusiv în România.

Liberalul este mândru de faptul că, împreună cu echipa sa din Ministerul Energiei, a reușit să semneze contracte în valoare de peste 1,2 miliarde de euro, reprezentând finanțări nerambursabile din Fondul de Modernizare, destinate distribuitorilor. Totuși, el a precizat că acest lucru nu este suficient și că Ministerul Energiei depune eforturi constante pentru a atrage fonduri suplimentare din același fond.

S-au purtat discuții despre crearea unui instrument financiar care să sprijine distribuitorii prin subvenționarea împrumuturilor și recuperarea parțială a costurilor de la autoritatea de reglementare. În opinia sa, o astfel de soluție ar putea aduce beneficii tuturor părților implicate. El a insistat, în același timp, asupra necesității recunoașterii costurilor reale ale modernizării rețelelor.

Burduja a precizat că, deși Ministerul Energiei nu poate interveni în deciziile autorității naționale de reglementare – care este sub control parlamentar și își păstrează independența – din perspectivă de politică publică, consideră că singura direcție posibilă este stimularea investițiilor.

Deși asta ar putea avea un impact minor asupra facturii consumatorilor, de câțiva euro sau chiar mai puțin, efectele pozitive pe termen lung, generate de investițiile companiilor mari prezente în România, ar justifica acest efort.

„Am spus-o şi la Bruxelles săptămâna trecută: nu există tranziţie fără transmisie. Este mult mai puţin atrăgător decât noile capacităţi de producţie, decât noile parcuri solare sau turbine eoliene. Dar acele fire pe care le luăm de multe ori de-a gata au nevoie de miliarde şi miliarde în investiţii, inclusiv în România.

Sunt mândru că, împreună cu colegii mei din minister, am reuşit să semnăm contracte de peste 1,2 miliarde de euro pentru distribuitori, finanţări nerambursabile din Fondul de Modernizare. Nu este deloc suficient şi cred că depunem eforturi continue pentru a obţine mai multe fonduri din acest Fond.

Am discutat şi despre un instrument financiar care să subvenţioneze practic împrumuturile distribuitorilor şi să le permită recuperarea unei părţi din costuri de la reglementator – cred că ar fi o soluţie win-win pentru toată lumea – dar, de asemenea, am susţinut ferm recunoaşterea costurilor reale ale modernizării reţelei. Nu putem interfera cu autoritatea naţională de reglementare.

Este sub controlul Parlamentului şi este independentă, iar ei ţin foarte mult la această independenţă – şi respect asta. Dar, din punct de vedere al politicii publice, cred că nu există altă cale decât stimularea investiţiilor, iar pentru un mic impact asupra facturii noastre, poate câţiva euro, poate mai puţin, efectul stimulativ al miliardelor de euro care vor veni de la companii precum e.ON şi multe altele prezente în ţară va merita efortul pe termen lung.”