A început BIAS 2022. Acrobații și demonstrații live de la cei mai buni piloți, pe cerul Bucureștiului VIDEO

A început BIAS 2022. Acrobații și demonstrații live de la cei mai buni piloți, pe cerul Bucureștiului VIDEO
Publicat de Claudiu Popa la 4 septembrie 2022, 13:00

Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS 2022) are loc duminică, 4 septembrie, pe Aeroportul Băneasa din București, după ce desfășurarea evenimentului s-a amânat sâmbătă din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Acrobații și demonstrații live de la cei mai buni piloți, pe cerul Bucureștiului.

Duminică se desfășoară în București cel mai așteptat show aviatic din țară. Cei mai buni piloți din aviația civilă și militară din România, dar și din alte state membre NATO, vor încânta spectatorii cu acrobații aeriene uluitoare și demonstrații de elită.

A început BIAS 2022. Acrobații și demonstrații live de la cei mai buni piloți, pe cerul Bucureștiului

La eveniment participă peste 100 de aeronave şi aproximativ 150 de piloţi și parașutiști civili şi militari. Forțele Aeriene Române vor aduce aeronave puternice, printre care și F-16 Fighting Falcon. În cadrul evenimentului vor mai zbura elicoptere ale Ministerului de Interne, o aeronavă Boeing a Tarom şi piloţi ai Aeroclubului Român. De asemenea, de la Băneasa vor decola avioanele forţelor armate slovene şi italiene.

În cadrul evenimentului a fost organizată și o expoziției la sol. În trei hangare și în aer liber sunt expuse numeroase aeronave din România, Ungaria, Germania, Slovacia, Slovenia, Canada și Statele Unite ale Americii. La finalul eveninemntului, va avea loc un concert.

 

„Vestea bună este că vremea nu va împiedica acest show să se desfășoare față de ziua de ieri când am văzut, a plouat aproape continuu. Astăzi șansele de precipitații sunt 10 %. Dacă e să plouă, va fi o ploaie măruntă care în niciun caz nu va da peste cap programul organizatorilor, program care oficial începe la ora 10.00 cu primele zboruri ale celor de la Forțele Aeriene Române.

Însă accesul publicului a fost deja permis și începe să fie permis încă de acum. Și încep să vină oamenii ușor-ușor. În primul rând la expoziția statică, iar apoi către ceea ce vom vedea pe cer – foarte multe avioane, zeci de avioane și elicoptere militare, civile, de acrobați și o zonă în premieră, o zonă de gaming și de social media gaming”, a explicat reporterul Antena 3, Cristi Popovici.

Ce este nou la BIAS 2022

Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București a vorbit despre noutățile din acest an de la BIAS 2022:

„Începem cu zborurile colegilor de la Statul Major al Forțelor Aeriene. Vom avea imediat după aceea pe colegii de la Aeroclubul României. Și unii și ceilalți vor veni cam cu tot ce au mai bun în dotare. Avem și expoziție la sol. Cei care au venit ieri la Băneasa, când vremea n-a fost favorabilă, au putut să vadă expoziția, care este în 3 hangare, plus o zonă exterioară destul de mare”, a declarat Valentin Iordache.

bias 2022
sursa foto: Facebook BIAS 2022
Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.