Negocierile dintre Sindicatul Unit TAROM şi conducerea companiei au eșuat. Se declanșează greva
SURSA FOTO: Dreamstime - TAROM
Vești de ultimă oră pentru cei care călătoresc cu Tarom. Marți seară, Sindicatul Unit TAROM (SUT) anunță că negocierile cu conducerea companiei au eșuat, drept urmare, sindicaliștii iau atitudine în acest sens.
Vești de ultimă oră de la Sindicatul Unit TAROM (SUT). Sursa citată anunță că au eșuat negocierile cu conducerea Tarom privind Contractul Colectiv de Muncă.
În acest sens, sindicaliştii vor declanşa conflictul de muncă, urmând paşii legali, se artă într-un comunicat transmis de SUT. Sursa citată precizează că Tarom ar fi tratat superficial negocierile care s-au întins pe o perioadă de două luni de zile și că preferă să renunțe destul de ușor la angajații săi, în ciuda profesionalismului acestora.
Totodată, sursa citată mai arată că compania aeriană a preferat să angajeze însoțitori de bord de la BlueAir, în loc să își reangajeze însoțitorii de bord pensionari cu licență validă.
Negocierile dintre SUT și Tarom au eșuat
„Pe data de 23 august 2022 a fost ultima întâlnire în vederea încheierii unui Contract Colectiv de Muncă între SC TAROM SA şi Sindicatul Unit TAROM (SUT). Din păcate, compania TAROM a tratat superficial negocierile, care au durat timp de două luni, cu doar şapte şedinţe de negociere, fără să reuşească să înţeleagă situaţia financiară precară a angajaţilor care nu au mai avut creşteri salariale încă din anul 2008.
TAROM alege să renunţe cu foarte mare uşurinţă la angajaţi profesionişti, piloţi, mecanici, însoţitori de bord sau salariaţi din check-in, rampă, cargo, ticketing, cu zeci de ani de experienţă în domeniu, urmând un plan de restructurare care în scurt timp va contracta activitatea companiei, ce va ajunge dintr-o companie istorică o companie regională pe cale de dispariţie.
Nu putem înţelege cum acest director (Mihăiţă Ursu – directorul general TAROM) a preferat să angajeze însoţitori de bord de la o companie concurentă, BlueAir, şi nu a reangajat însoţitori de bord pensionari cu licenţă validă sau pe cei care au avut contract pe perioada determinată. Dl. Ursu lucrează cumva pentru BlueAir?”, se spune într-un comunicat al SUT, citat de Agerpres.
SUT declanșează conflictul de muncă la compania Tarom
Având în vedere eșuarea negocierilor, Sindicatul Unit TAROM (SUT) anunță că va demara declanşarea conflictului de muncă la compania TAROM, urmând paşii legali.
Sursa citată precizează că nu pot fi de acord ca salariații să nu primească nimic la aceste negcoeri și că este nevoie de măsuri.
„Sindicatul nu putea fi de acord ca salariaţii din Comercial, Financiar, Inflight, Dispecerii de Zbor, Securitatea Zborului, Însoţitori de bord, Piloţi, Quality, IT ş.a. să nu primească nimic la aceste negocieri. Pentru prima dată în istoria sindicalismului din TAROM, membrii împuterniciţi în comisia de negociere a CCM au dat dovadă de unitate, neacceptând oferta discriminatorie a directorului general TAROM, dl. Mihăiţă Ursu. Îl anunţăm pe dl. Ursu că ameninţările transmise pe e-mail către toţi angajaţii companiei nu vor avea efect, angajaţii nu mai pot şi nu mai vor să fie sclavi pe plantaţia TAROM”, avertizează preşedintele SUT, Narcis Paşcu.
Menționăm faptul că o reacție în test sens a venit anterior și din parte avocatului SUT, Costel Gâlcă. Acesta spunea că greva la TAROM se va declanşa cu probabilitate, chiar cu câteva momente înainte de anunțul oficial făcut de sindicaliști.
Greva de la Tarom era previzibilă
„Aţi întrebat la un moment dat dacă se va declanşa greva? Da, foarte probabil se va declanşa. Şi aţi întrebat când. Eu pot să vă spun că începând cel mai probabil cu săptămâna viitoare în fiecare zi putem să avem grevă. Grevă de avertisment, urmând ca ulterior să fie grevă generală, astfel încât întreaga activitate TAROM să fie blocată, iar dragii noştri parlamentari să nu poată zbura, să-şi ia diurnele de la Bruxelles.
De la începutul lunii septembrie, dragii noștri parlamentari vor sta acasă, pentru că avem acest drept legal recunoscut prin lege, ca în situaţia în care o negociere colectivă nu se încheie cu acordul părţilor să putem să declanşăm greva. Deci, este absolut normal”, a afirmat avocatul SUT, Costel Gâlcă.
De cealaltă parte, anterior, conducerea TAROM anunța că se află în imposibilitatea de a accepta revendicările solicitate de Sindicatul Unit TAROM (SUT) şi că propune preluarea drepturilor prevăzute în Acordul în vigoare încheiat cu majoritatea sindicatelor, cu câteva amendamente.
„În urma întâlnirii de astăzi, ce a avut loc la sediul companiei între reprezentanţii TAROM şi reprezentanţii Sindicatului Unit SUT, în cadrul căreia s-au discutat aspectele legate de solicitările SUT cu privire la contractul colectiv de muncă, conducerea companiei a prezentat ultima propunere în ceea ce priveşte contractul colectiv de muncă pe care o poate susţine din punct de vedere financiar.
Propunerea companiei este de preluare a drepturilor prevăzute în beneficiul salariaţilor la nivelul reglementat prin Acordul în vigoare încheiat cu majoritatea sindicatelor constituite în cadrul TAROM, aşa cum a fost prelungit la data de 7.06.2022, cu următoarele amendamente: majorarea valorii tichetelor de masă la 30 de lei; acordarea unor majorări salariale către categoriile prioritare de salariaţi, în limita fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2022, conform informaţiilor prezentate către sindicat”, se menţionează în comunicat.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





