A fost câştigat marele premiu la Loto 6/49! În ce județ a fost jucat biletul

A fost câştigat marele premiu la Loto 6/49! În ce județ a fost jucat biletul
Publicat de Valentina Drăgoi la 23 decembrie 2019, 09:30
Din cuprinsul articolului

Surpriză la Loteria Română. A fost câștigat Marele premiu în valoare de peste 4,8 milioane de euro de la loto 6/49. Acesta este cel de-al patrulea câştig de categoria I şi cel mai mare ca valoare obţinut în acest an la Loto 6/49. 

Se pare că marele premiu a fost câştigat cu un bilet de 14 lei, jucat la o agenţie din Satu Mare.

”S-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 22.954.442,36 lei (peste 4,8 milioane euro). Biletul norocos a fost jucat la agenţia 30-023 din Satu Mare şi a fost completat cu două variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de doar 14,50 lei”, a anunţat Loteria Română.
Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 18.07.2019 şi a fost în valoare de 4.651.706,40 lei.
Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-şi revendică premiul.

Patru premii în 2019

Primul câștig de categoria I obținut în 2019 la Loto 6/49 a fost câștigat de Andrei Butnariu, din Galați, care a povestit că joacă la loto de peste 20 de ani.

Biletul norocos a fost jucat la agenția 17-010 din Galați și a fost completat la Loto 6/49 cu 3 combinații complete de numere.

Andrei Butnariu spune că se consideră un om norocos, pentru că a mai câștigat și în trecut. Are în palmares mai multe premii de categoria a II-a la Loto 6/49.

Al doilea câștig a fost obținut de Nicolae Preuțescu care a spus că joacă la loto de aproape 30 de ani, iar pe biletul norocos a plătit 8,5 lei.

Biletul norocos din data de 2 iunie a fost jucat la agenția 17-021 din Tecuci și a fost completat cu o variantă simpla la Loto 6/49 și o variantă la Noroc. Acesta este cel de-al doilea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49.

Bărbatul a spus că va continua să joace la loto și că, cu acest premiu, dorește să-și ajute copiii.

Al treilea premiu a fost în valoare de 4.651.706,40 lei, iar biletul norocos a fost jucat la o agenție din Comănești, județul Bacău.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.