"Îmi exprim satisfacţia cu privire la introducerea noilor încărcătoare pentru telefoane mobile pe baza noului standard al UE. Este cu adevărat o veste bună pentru consumatorul european. Aşteptăm acum ca noul încărcător şi telefoanele mobile compatibile să fie disponibile spre vânzare", a declarat, marţi, vicepreşedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, responsabil pentru industrie şi antreprenoriat.

Comisia Europeană (CE) va depune eforturi alături de industria de profil pentru a le permite consumatorilor europeni să beneficieze de pe urma acestei iniţiative cât mai curând posibil, se arată într-un comunicat al CE.

La 29 decembrie 2010, au fost publicate noi standarde tehnice pentru telefoanele mobile adaptate pentru transferuri de date. Ca urmare a publicării acestor standarde, producătorii de telefoane mobile pot în prezent să înceapă introducerea modificărilor de design şi de testare necesare pentru încărcătoare, garantând faptul că telefoanele compatibile sunt sigure şi interoperabile.

"Telefoanele mobile adaptate pentru transferuri de date compatibile de diferite mărci pot funcţiona acum cu acelaşi încărcător comun – un mare pas înainte pentru utilizatorii de telefoane mobile", se menţionează în sursa citată.

Paisprezece producători au convenit să introducă noile încărcătoare comune pentru telefoane mobile pe piaţa europeană în cursul anului 2011. Aceştia sunt Apple, Emblaze Mobile, Huawei Technologies, LGE, Motorola Mobility, NEC, Nokia, Qualcomm, Research In Motion (RIM), Samsung, Sony Ericsson, TCT Mobile (ALCATEL mobile phones), Texas Instruments şi Atmel.

Soluţia referitoare la încărcătorul comun se bazează pe tehnologia care utilizează un conector micro USB. Pentru telefoanele care nu dispun de o interfaţă micro USB, se permite utilizarea unui adaptor, în conformitate cu memorandumul de înţelegere.

Acordul semnat de cei 14 producători vizează telefoanele mobile adaptate pentru transferuri de date, şi anume cele care pot fi conectate la computer pentru a face schimb de imagini, fişiere şi muzică.

Te-ar putea interesa și: